joi, 9 iunie 2011

Semn de viata ...!


     In ultima vreme a fost cam liniste la mine pe blog... peste pagina alba a cam batut vantul, in sufletul meu au cam suflat furtunile... si nu intr-un sens negativ... in momentul in care schimbam ceva in viata noastra, intr-un mod destul de radical, nu se prea poate fara furtuni. Am stiut asta de la bun inceput, am acceptat lucrul asta, mi l-am asumat si in consecinta il traiesc. Dar furtuna nu dureaza o vesnicie... intotdeauna e urmata de soare, de curcubeu, de liniste. Stiu ca asa va fi peste un pic de timp iar timpul este in esenta insignifiant asa ca, in mijlocul tornadelor, astept pacea, ii simt deja adierea, o recunosc in albastrul cerului si incerc sa recunosc cerul din interiorul meu.  
     Am scris despre o gramada de subiecte pe „Oameni Frumosi” (blogul vechi) si zambesc, acum, cand imi dau seama cat de multe dintre ele au fost defapt, in foarte mare masura, si pentru mine... scriind am sculptat, practic, treptat, in ceea ce era viata mea de pana atunci, am varsat amalgamul de intelegeri in pagina, le-am ordonat in minte si in inima, le-am constientizat si, cumva, m-am remodelat, incet incet... lucru care m-a condus la momentul prezent.  
     Si pentru ca, de cand ma stiti, pe aici prin blogosfera, intotdeauna am fost destul de transparenta si am legat mereu ceea ce sustin de experienta mea personala... va spun si acum ca ceea ce mi se intampla e o schimbare a vietii mele la 180 de grade, incepand cu o destramare a casatoriei mele... continuand cu cariera... continuand cu modul meu de viata etc... etc... etc...
     I am still alive :P:)... poate mai vie ca niciodata, poate mai impacata cu mine ca niciodata, poate mai libera ca niciodata... desi la 34 de ani poate parea tarziu... parca nu e inca chiar asa de tarziu sa incepi sa fii ceea ce esti cu adevarat. La inceput a durut cumplit, ca toate schimbarile de genul acesta... dar dupa ce a curs ce a fost de curs... un singur element esential a fost salvator: sinceritatea totala cu mine insami. Am avut o sedinta de sinceritate... eu cu mine... si rezultatul a fost o impacare cu viata mea si bucuria de a merge mai departe asa cum sunt, nici mai mult dar nici mai putin... in nici un caz mai putin. M-am impacat cu faptul ca trecutul m-a invatat o gramada de lucruri, toate au fost lectii care m-au ajutat sa cresc... si care inca nu s-au terminat, dar capata alta forma, acum... vor fi intr-un fel, de o alta natura. Mi-am dat seama ca tot ceea ce mi se intampla acum este exact ceea ce trebuia sa se intample, mai devreme sau mai tarziu si imi pregatesc calea ce va urma stiind ca umbrele si falsul din mine au capitulat in toata furtuna asta, lasandu-ma sa continui drumul intr-un format mult mai autentic :)... lucru care pentru mine e esential... sa stiu ca traiesc prin mine, ca sunt EU... si nu un fals al meu care merge pe carare degustand o falsa realitate. 

     Seara minunata va doresc, oameni frumosi!
     Revin, treptat prin blogosfera :)
  

6 comentarii:

Biancoluna spunea...

Ramian spunea: "Criza spirituala este combinata cu multa durere si suferinta. Te vad bine. Desi esti la inceput de drum, macar ai iesit din bezna de dinainte. Atata timp cat lasi iubirea sa te invaluie vei avea forta sa mergi mai departe.

Pacea fie cu tine."

Am relocat comentariul, pentru ca fusese plasat de blogger la articolul precedent... nus' ce are Blogger in ultima vreme :)

Biancoluna spunea...

@Ramian, mersi de ganduri si de sustinere... asa e...trebuia sa se intample odata si odata... in perioada asta multi se confrunta cu tot felul de rascruci si nu tocmai placute... totul e sa alegem ceea ce ne dicteaza sufletul si constiinta... atunci incepem sa pasim spre carari mai luminoase... eliberarea de ceea ce nu ne mai serveste dezvoltarii... asta a fost si la mine... altfel, bateam pasul pe loc... am ales devenirea... nesigura, probabil, dar macar e devenire... nu stagnare...

Seara frumoasa cu pace in suflet si tie!

Mircea Florescu spunea...

niciodata nu este prea tarziu, lipsa curajului de a o lua de la inceput ne fece sa ne spunem ca este prea tarziu. Tu ai avut curajul acesta asa ca iti urez drum lin in continuare si sa ramai la fel de curajoasa si la 80 de ani

Biancoluna spunea...

@Mircea, asa e, la inceput exista teama de necunoscut, nu stii incotro vei pasi... siguranta si confortul sunt frumoase (desi de multe ori sunt iluzorii pentru ca in fond totul e intr-o continua transformare si nimic nu e defapt sigur) dar sunt ok atata timp cat nu se transforma in ceva ce ne tintuieste la un anumit nivel din care nu mai putem iesi, atata timp cat nu ne anuleaza individualitatea si aspiratiile, atata timp cat ne lasa sa respiram, cat de cat, macar...
:)... pai da, sper sa raman asa si la 80 de ani...curajul de a fi noi insine n-ar trebui sa dispara niciodata si asta nu inseamna egoism, inseamna doar absenta mastii si revendicarea dreptului de a trai fara masca asta, pa cat se poate...

Mersi Mircea... mersi "oameni frumosi", pentru prezenta!
Zi minunata sa aveti...

Florina R. spunea...

Faptul că ai trecut prin aceste transformări indică o mutaţie spirituală profundă care ţi se pregăteşte. Se spune că anumiţi oameni, care au acel potenţial de a se trezi şi evolua, cunosc în viaţă anumite perioade de "rupere", în care tot ce a fost vechi se duce. Este un proces necesar, şi mulţi numesc aceste schimbări totale ale vieţii cuiva (oarecum pompos după părerea mea, dar este aici şi o doză de adevăr): "simptome ale ascensiunii". Şi, cu cât se apropie 2012, se pare că aceste simptome se accentuează.

Mă bucur că am prilejul să întâlnesc, zilnic, oameni asemănători, oameni pe care îi simt a fi "din familia mea spirituală"! Numai lumină pe drum!

Biancoluna spunea...

@Florina, multumesc... intr-adevar incepem sa ne intalnim... era si momentul :)
Te pup,
mai vb.