Nu-mi mai caut chipul in oglinzici in nori,
in inceputul acesta de alb
scurs peste litera serii
in ecoul pasarilor ce stiu ca zborul
ne face mai inalti,
in palmele tremurate ale ploilor ce scufunda
gandurile
pana cand acestea nu mai sunt ganduri
ci vise visate pe asfalt
sau la marginea templelor iertarii
arcuite peste inimi desculte.
Nu-mi mai ascult glasul decat uneori,
atunci cand vreau sa nu uit sa-ti cant
zambetul
imprumutand vocea tacuta a florilor
si nu-mi mai ating umbra decat atunci
cand aceasta umple vre-o suprafata lacustra
sau se intinde infinita peste oglinda oceanelor
lasandu-se ondulata de valuri.
Uneori am gust de cires
atunci cand nu uit sa-mi dezleg gleznele de lantul timpului
si ma pierd nemarginita printre taceri cu parfum de frunza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu