luni, 27 iunie 2011

O noua treapta...

     Acum cativa ani, ideea conform careia „schimbarea incepe cu noi insine” sau „daca vrei sa schimbi lumea, incepe prin a te schimba pe tine insuti” era pentru mine doar o fraza citita intr-o carte sau intr-un articol pe internet.  Dar, cum nu am obiceiul de a vorbi din carti si inainte de a imbratisa o idee imi place sa experimentez si apoi sa pot vorbi din proprie experienta, am decis sa pun in aplicare si afirmatia cu pricina, pentru a testa rezultatul. Dupa ceva ani de lucru continuu cu mine insami, am ajuns sa pot plasa aceasta afirmatie la rang de realitate... sau de adevar propriu, testat si  acceptat.
     Am atins in perioada asta, o noua treapta de intelegere, o noua treapta de maturizare (sa nu va inchipuiti ca prin maturizare inteleg anularea copilului interior... nu, una nu exclude pe cealalta... din contra, intr-o maturizare sanatoasa, copilul din noi, cred ca trebuie reactivat :) si lasat sa se exprime atunci cand este cazul )
     Asadar, intr-adevar, probabil ca nu am schimbat lumea, dar ceva in jurul meu, in realitatea mea, am schimbat... prin urmare, cu cat mai multi ar intreprinde acest tip de lucrare cu ei insisi, cu atat mai multe sanse de reusita am avea in misiunea noastra de a aduce realitatea colectiva la o noua paradigma. 
     Munca cu sine este, dupa parerea mea, de o importanta pe care nu stiu cat de mult o realizam la inceput. Lumea in care traim, nu se va schimba niciodata, daca vom astepta tot timpul ca schimbarea sa vina din exterior sau de la sine, stand cu mainile in san si asteptand sa ploua de undeva din cer cu lumina... nu va veni niciodata... inainte de toate trebuie sa trezim lumina in noi si trebuie sa o trezim cu adevarat... nu doar sa avem iluzia ca am facut-o... 
     Ideea ca ceea ce suntem, ceea ce exista in interiorul nostru, ceea ce gandim, amprenta noastra vibrationala per ansamblu, va reflecta si realitatea exterioara in care traim, mi se pare mai adevarata ca niciodata. Si daca, initial, nu putem schimba mare lucru la nivel de mase, o putem face pentru noi. De la noi... schimbarea  porneste si se reflecta in jurul nostru provocand un foarte frumos efect de domino :) .  Dar aceasta schimbare nu este asa simpla precum ar putea sa para. Viata nu e toata alb si negru. Cand decidem ca vrem sa incepem acest proces, trebuie sa ne asteptam foarte clar la tot felul de provocari, la modificari uneori drastice, la iesirea din zona de confort si e nevoie de persistenta, credinta, curaj, flexibilitate, deschidere  si multa, multa rabdare. Cel putin asta pot spune din proprie experienta.
     Multi „propovaduiesc” asa zisa „gandire pozitiva” dar gandirea asta pozitiva, de multe ori nu are efect si omul cedeaza intorcandu-se la vechile probleme. De ce? Pentru ca e doar de suprafata... e un strat de zambet, care ascunde un alt strat extrem de gros, de negativism si probleme nerezolvate care, in fundal, continua sa lucreze, sabotand efectul celor cateva ganduri pozitive cu care incercam sa producem o schimbare. Curatirea necesita un lucru mult mai profund cu noi insine. Probabil ca daca nu ne-am fi afundat de-a lungul istoriei in atatea conditionari si concepte gresite despre ceea ce suntem cu adevarat ... munca asta ar fi fost mult mai usoara... dar sa fim realisti, inainte de a fi visatori, daca vrem ca visul nostru sa aiba efect si sa se si manifeste intr-o buna zi. La ora actuala avem o nevoie majora de ridicare a vibratiei generale, daca vrem ca la un moment dat sa traim intr-o lume care per ansamblu sa aiba o compozitie vibrationala mai inalta.Ridicarea vibratiei si lumea in care visam sa traim, nu ne va fi niciodata oferita pe tava de undeva de sus, din ceruri... NOI suntem prinsi in acest joc si NOI suntem cei care trebuie sa-l jucam... de sus primim indrumari, oportunitati, ajutor, dar nu putem pretinde ca atata timp cat dormim si stam inca scaldati in povestile noastre de suferinta, conditionare si victimizare, cineva de acolo de sus sa vina si sa ne faca treaba. In mana noastra e alegerea. 
     Pana acum ceva vreme, aveam si eu senzatia ca nu am puterea de a aduce aceasta schimbare. Acum sunt ferm convinsa ca se poate... ca suntem mai puternici decat ne-am inchipuit vreodata si ca totul sta in mainile noastre. Nu e nevoie sa se schimbe brusc intreaga planeta... e nevoie sa incepem noi ca indivizi si, repet, prin efectul de domino, procesul se va extinde si deja se extinde...
     Razboaiele si negativismul in care traim sunt oglinda razboaielor interioare si al negativismului interior pe care il avem la nivel de mase. Asa cum problemele si necazurile pe care le traim ca indivizi, sunt oglinda conflictelor si problemelor interioare nerezolvate, proprii si personale. Nu putem propovadui lumina atata timp cat nu suntem lumina. Si lumina devenim, treptat, prin intentie si prin actiune... prin intentie si munca constanta cu noi insine. Somnul, victimizarea, lenea fuga de noi insine si de provocari nu fac altceva decat sa mentina nivelul vibrational actual. Curatirea de suprafata, facuta doar din cuvinte, fara actiune, fara mobilizare e iluzie. 
Si cand va inceta sa fie o iluzie veti simti... pentru ca primul semnal va fi o imensa pace interioara... o voce interioara care ne transmite clar ca suntem pe calea pe care trebuie sa fim si nu in ultimul rand semnalele clare prin care universul incepe sa colaboreze cu noi, sa ne scoata in cale oportunitati, sa ne sustina pasii... sa ne sustina zborul... cand acesta este indreptat in directia corecta.
     Cred in puterea gandului, pentru ca gandul este vibratie si un gand pozitiv e un gand de iubire, iubirea avand o putere imensa. Insa, cat timp evitam sa muncim cu noi si sa ne rezolvam problemele, gandul nostru nu are putere pentru ca este in continuu sabotat de ceata din fundal. Cand insa incepem sa le rezolvam, rand pe rand, apele sufletului nostru se limpezesc, mintea se limpezeste si abia atunci poate sa inceapa sa faca loc vocii constiintei... abia atunci ne putem focaliza cu adevarat, abia atunci intentia si gandul nostru, capata putere... 

     Noh’ asta a fost asa, un gand introductiv... iar despre drumul meu parcurs pana la aceasta noua treapta am sa mai continui sa povestesc in cele ce urmeaza, pentru ca, dupa cum spuneam, sunt foarte multe aspecte pe care nu ne pot cuprinde intr-un singur articol :)))))...
Nu ca as fi terminat cu lucrul cu mine insami, niciodata nu terminam... evolutia, devenirea este continua... dar daca va pot impartasi cate ceva din experienta mea de pana acum, pe aceasta cale, am s-o fac cu drag :).

     Va doresc o noapte minunata oameni frumosi si suflete dragi !
     Si nu in ultimul rand...see ya soon blogosfera :)

9 comentarii:

Rusu Larisa spunea...

Biancoluna..
Realizarea noastra este scopul pentru care venim.Ok?Doar ca pe parcursul intregii vieti..ne transformam continuu,fie dorinei noastre..fie intr-o conjunctura..fie pentru altii.Unii numesc asta evolutie..altii o numesc stagnare.Cert este ca ar trebui sa terminam intr-un final..ceea ce imi spune ca oricat de intortocheat ar fi drumul ..si oricum am fi noi ajungem.Atunci de unde vine dorinta asta de finalizare?Cum se face ca ne putem dori...cumva..ceva ce parca nu stim?Sau stim(vei spune tu...doar ca uitasem..)..tot aia e..Probabil suntem la fel..dar totusi putin diferiti.Citeam de curand conversatia unor oameni dragi mie..despre cum suntem..Suntem sau nu suntem la fel?Daca as structura si as analiza ceea ce spun...as spune ca suntem aproape.Si asta e cel mai important.Ce poate fi mai frumos decat in drumul catre tine..sa fii aproape de altii..sa o faci astfel incat sa poti ADUCE aproape de tine si aproape de lumina si pe restul.Tot ceea ce citesc..la voi..imi aminteste ca pot sa zbor..chiar si cand aripile-mi sunt atat de obosite..pentru ca am ajutor.Pentru ca daca uneori sunt ALTFEL aud chemarea..si razand imi spun ca dincolo de ingeri..am OAMENI.Sper sa fii cat mai mult TU si sa ma tragi de maneca ..cand plec pe aratura.Te imbratisez si cred ca nu am scris prea mult..:)))

Ramian spunea...

Frumos articol Biancoluna! :)

Interiorul reflecta exteriorul si nu poti schimba exteriorul decat prin schimbarea interiorului. A incerca sa schimbi exteriorul este ca si cum te-ai lupta cu morile de vant, precum Don Quijote. Doar supraegoul exacerbat incearca sa schimbe direct exteriorul, insa nu are suficienta putere sau energie pentru a face asta, deoarece nu este unitar ci este fragmentat in mii si mii de alte egouri.

Oamenii se razboiesc cu existenta si nu-i permit sa curga precum un rau si sa se verse in marea de binecuvantare. Datorita egourilor ei inoata contra curentului, se prind de orice fel de liene aparute'n cale, doar, doar, vor invinge curentul care-i poarta spre sursa existentiala.

Cand plonjam adanc inauntrul oceanului, nu vei mai gasi acolo nici un val. Valulile nu pot exista decat la suprafata. Asadar, inauntrul, in centru fiintei tale vei putea gasi numai solititudine, nu si personalitate, eu. La suprafata suntem separati, in centru, cand noi ca indivizi am fi disparut, nu mai exista nici o distinctie, totul este unul. De aceea schimbarea poate veni din interiorul oceanului ci nu de la suprafata lui...

Biancoluna spunea...

Draga mea Larisa, nu ai scris prea mult... eu am lipsit cam mult de pe aici :)... si puteti scrie in comment pana va doare mana :)... eu is vorba lunga oricum asa ca imi face placere :)...
Da, pe parcrsul vietii, cum bine spui ne transformam in continuu pentru ca, constient sau nu, alegem in tot timpul, in fiecare clipa, fie ca nu facem nimic, fie ca facem ceva, tot alegere se numeste... si respectiva alegere determina urmatoarea carare pe care pasim... orice alegere ne transforma, intr-un sens sau altul... de aceea e bine sa ajungem sa facem alegerile astea cat mai constient cu putinta... pentru ca ele ne construiesc realitatea in care pasim. Conjunctura exista si ne transforma si ea, dar daca devenim constienti de viata si de alegerile noastre, o conjunctura nu mai are asupra noastra, puterea pe care o avea atunci cand paseam in somn sau cuprinsi de lene sau de temeri si frica.
:))))) si uite cum imi citesti tu gandurile :)... bineinteles ca stim care ne e calea... sufletul stie, dar nu il ascultam... serios vorbesc... ascultam mintea si ne lasam tintuiti de teama si scuze... mintea conditionata, cleveteste in continuu si acopera vocea sufletului. Apoi ne lipseste curajul. Sufletul este dincolo de minte, conectat la constiinta universala care nu respecta regulile de carton ale societatii, de aceea cand incepem sa ne ascultam sufletul, pare ca ne sare o doaga, ca facem tot felul de chestii si de alegeri nebunesti... dar sunt nebunesti fata de ce? fata de o societate disfuctionala?... fata de o societate a mastilor si a etichetelor de plastic?... nu e usor sa-ti dai jos uniforma, recunosc si nici nu e bine sa o facem dintr-o data, pentru ca tot omul trebuie, pentru moment sa traiasca in societatea actuala... trecerea se va face treptat, daca se va face :)... dar e cazul sa incepem sa ne trezim putin, sa incepem sa devenim noi... repet... nimic nu ne va pica din cer... nu pentru ca cerul nu ne iubeste, ci tocmai pentru ca ne iubeste si ne-a inzestrat cu liber arbitru... si nu in ultimul rand pentru ca noi ne alegem ceea ce vrem sa experimentam, si aici dar si inainte de a ne naste...alegem anumite puncte, pe care le numim puncte ale destinului prin care de acolo de sus avem impresia ca putem trece, dar cand ajungem aici ne cam clatinam... a propo de asta am citit undeva, intr-o carte a lui Paolo Ferrini, cred, o analogie simpatika... imagineaza-ti ca traiesti pe luna unde pasesti foarte usor si iti propui sa vii pe pamant. Ei, cu mentalitatea de pe luna, ne propunem sa parcurgem pe Terra nu stiu ce distanta si de acolo ni se pare usor, dar cand ajungem aici, datorita gravitatiei, realizam ca nu mai este asa lejera treaba :)... asa si cu sufletul, din astral, din perspectiva constiintei curate, totul pare realizabil, dar aici, in plan terestru, cazuti in materia densa, totul devine mult mai greu, mintea apasa, societatea constrange si trebuie mult curaj si deschidere si determinare sa facem ceea ce ne-am propus la nivel de suflet... asta la inceput, pana se produce deschiderea si curatarea profunda... apoi totul incepe sa se astearna lin, pentru ca universul incepe sa ne sustina calea :)
si da, sustin in continuare ca in esenta suntem egali... numai ca la unii esenta aia e mai estompata de temeri si conditionari, la altii mai putin...
gata...:)... mai vorbim noi...
te pup,
zi senina iti urez :)

Biancoluna spunea...

@Ramian, perfect de acord... cu o singura mentiune...
spui: "Cand plonjam adanc inauntrul oceanului, nu vei mai gasi acolo nici un val. Valulile nu pot exista decat la suprafata. Asadar, inauntrul, in centru fiintei tale vei putea gasi numai solititudine"... dupa mine asta este pasul ultim... si pana sa ajungem la sterea asta, de comuniune totala cu ceea ce suntem, cu centrul fiintei, e cale lunga... si e de munca :)... tocmai asta e problema, ca multi nu stiu cum sa acceseze centrul fiintei si sa ramana in contopirea asta minunata cu ceea ce sunt (nici eu nu stiu daca stiu... inca sunt in drum spre... dar macar pasesc :)) si mai mult... traim intr-o lume extrem extrem de prafuita, desi in esenta, sub pelicula de praf e extraordinar de frumoasa... si noi am devenit prafuiti :)... si ca sa curatam cum trebuie fiecare coltisor e ceva de munca :)... dar si satisfactia e pe masura... experienta linistii, a trezirii chiar si partiale a constiintei e de neinlocuit :))
multumesc pentru gandurile frumoase, suflet frumos :)
Zi senina cantata in octavele sufletului iti urez!

Mircea Florescu spunea...

Daca analizam din punct de vedre social ceea ce ai afirmat tu si anume ca schimbarea lumii porneste cu schimbarea individului, nu putem decat sa iti dam dreptate. O societate este compusa din indivizi, iar orice schimbare porneste de la individual la general, abia apoi reversul este valabil, ceea ce este acceptat universal poate sa influenteze individul. Asta daca ne referim doar din punct de vedere social, din punct de vedere filosofic, spiritual, adevarul celor afirmate de tine intra in sfera subiectivului, adica nu poti deveni constient de valabilitatea acestora decat atunci cand le traiesti. O zi minunata Laura si o lume in armonie cu tine!

Biancoluna spunea...

:)) Mircea, asa e, cea mai sigura cale pentru a te convinge este sa traiesti experienta schimbarii si sa vezi rezultatul... nimeni nu te poate convinge cu adevarat pana nu experimentezi si o traiesti pe propria piele...
in ceea ce ma priveste... pot sa garantez :P:P:))))

Zi frumoasa de tot Mircea si o zi la fel de armonioasa iti doresc!

Florina R. spunea...

Tot ceea ce ai spus, Biancoluna, este extrem de adevărat! Deşi greu, foarte greu, mai ales la început, să te schimbi pe tine-însuţi! Dar cu timpul, schimbare asta începe să avanseze de la sine, şi chiar se văd efectele în plan exterior! Atunci când suntem calmi, optimişti, plini de linişte, totul în jur parcă începe să "curgă", totul se aranjează în configuraţia cea mai bună pentru noi.
Desigur, însă, că nu este numai meritul nostru; începând chiar cu schimbarea pe care o resimţim, totul se datorează şi harului, ajutorului de Sus pe care îl primim atunci când ne mişcăm în direcţia cea bună. Noi vrem să facem "tăcere" în gânduri, să ne "domesticim" trăirile, şi acest lucru este "înregistrat" acolo sus, de unde primim ajutorul necesar să înfăptuim tot ceea ce dorim.
Şi încet, "se mişcă" şi exteriorul - dar nu neapărat, sau nu numai, în direcţia pe care o vrem noi, ci în aceea care este cea mai bună pentru noi, şi pe care ne-o deschide Universul, Divinitatea.

Cred că ai simţit şi tu acea pace interioară de care vorbeşti - o senzaţie care, la mine, începe de parcă "s-ar dezlega" un nod în coşul pieptului, urmată de multă linişte! (Probabil, ceva legat de ceakra inimii, nu ştiu anume.)De câte ori simt că "se dezleagă" nodul, ştiu că o anumită situaţie din planul real s-a rezolvat favorabil. Nu e ceva subiectiv, am probat-o de nenumărate ori.:)

Uite că şi eu am "zburdat" puţin pe blogul tău:), dar văd că ai teme interesante, şi experienţele tale sunt mult asemănătoare cu ale mele!
Te îmbrăţişez, şi pacea să te însoţească mereu!

Biancoluna spunea...

:) Florina zboara cat doresti pe blogul meu... asta e si ideea, sa impartasim :)
Da, senzatia e cam aceeasi, de liniste, de dezlegare a unui nod sau incetarea unei apasari care e aproape continua atunci inaintez pe un drum care nu duce nicaieri, sau ma rog intr-o directie, sa nu zic gresita, ca nimic nu e defapt gresit, dar nefavorabil sau incompatibil cu ceea ce sufletul si-a propus sa experimenteze sau sa realizeze in asta viata...
Si da, asta e si impresia mea, ca ajutorul de Sus vine atunci cand esti pe directia buna, pentru ca in momentul ala faci ceva cu darurile celeste, nu le irosesti... un exemplu, de pilda, l-as da cu mine si cu scrisul... am scris de mica, de la 8 ani, dar apoi, incepand cu anii facultatii si timp de 14 ani, am avut pur si simplu un blocaj total... ciudat... nimic nu mai curgea... intr-o zi, o amica imi spune: "pai probabil ca nu iti folosesti darul asta, al scirsului, in directia in care trebuie"... :) si asa a fost... in momentul in care m-am apucat de ceea ce am simtit ca trebuie sa fac s-a produs deblocarea... pe bune, intr-o zi... intr-o zi s-a deblocat complet ceva ce statea in stand-by de 14 ani :))))
mai vorbim :)
seara senina sa ai!

Toteu spunea...

sa scimbi interiorul...pai multi oameni nici nu il cunosc!sa schimbi ceea ce nu se termina niciodata in a descoperii,pare o munca de gigant.a lasa...aceasta este!ai zis,necunoscand,ca a lasa de la sine nu este indicat.ba,asta e:sa indici,caci asta e indicatia in directia sufletului.daca ai sti ce inseamna a lasa din noi,de la sine...cand cauti ceva in exteriorul tau,lasa de la sinele tau sa iasa,sa se exprime chemarea.este un glas in interiorul nostru de care asculta tot ce exista,tot ce este creat,tot ce este viu.acest glas deseori nu il ascultam,si daca noi nu il ascultam,pt a-l lasa se exprime...cine il va auzii oare?eu cand privesc in interiorul meu parca ar fi ca si cum as vedea peste tot,si cand nu las lucrurile de la/prin sine sa-si continue calatoria,parca si lucrurile care aveau punct de intalnire cu cele din mine se opresc.era un joc cand eram mica:Incetul cu incetul se fabrica otetul.lucrurile din noi se descopera ele pe ele insele,noua ne ramane doar observarea,atentia si contemplarea.daca incercam sa schimbam ceva,vom intervenii in procesul lor al descoperirii si riscam sa ne construim noua insine o descoperire iluzorie.asa ca observa,lasa si contempla opera a ceea ce esti cu adevarat.indrazneste sa visezi si ai sa vezi in tine o varietate de vise,pe care sa le lasi sa se exprime si sa-si dovedeasca existenta(realitate).in aceasta observare nu este deloc senzatia de asteptare,ci este ceva extraordinar:traire plina de prezenta,parca un amestec/imbratisare de dumnezeiesc si om.
de aceea am simtit in cuvintele,a lasa de la sine,nota aia de asteptare care o dau multi oameni...sau mai este aceea falsa renuntare.falsa,pt ca adevarata renuntare este contopire,fara senzatie de pierdere ci de umplere si imbalsamare.
lucrurile din noi cand se descopera pe ele insele,schimba ceva si in exteriorul nostru,cand le lasam,asta inseamna a da viata si creatie.noi nu facem nimic in interiorul nostru,doar lasam existenta fiecarui lucru asa cum e el,prin observare si atentie.inchipuie-ti,ca fiecare lucru din tine este un balonas de sapun,si ca tu ai puterea sa fii,in fiecare in parte,in acelasi timp,ca un Dumnezeu printre oameni.mai gandeste-te,ca tu fiind acolo,le respecti existenta,pt ca esti cu ele si le insotesti in drumul lor.apoi cand ele ies din tine,se sparg si isi imprastie existenta ,cu tot ceea ce a existat in ele,cu tot cu iubirea ta si atentia care le-ai acordat.pt ca tu esti iubire,zbori si tu printre particulele acelea fine si contemplii ceea ce tu numesti exterior,dar care de fapt se numeste nevazut.a incerca sa le schimbi,deseori se ajunge la spargerea lor,iar ele nefiind iesite din tine,revin,si iar revin.
trec acest comentariu si pe blgul meu,mersi.