Si din nou
frang cuvantul in pietre.
In mare de l-as ineca
s-ar stinge in valuri
si valurile ar cuvanta
soapte
topite in spuma apelor,in paduri de l-as inverzi
s-ar ascunde
in frunze,
fosnind graiul pasarilor
ghemuite in scoarte,
in mine de l-as curge
s-ar face una cu sufletul
plouandu-te peste glezne,
inflorind pamantul,
sorbindu-mi umbra
ce nu-mi cunoaste numele
in pietre cand il frang,
e tacere,
spatiu incolor intre doua petale
in care cuvanta doar inima
intr-o limba bizara
fara cuvant
6 comentarii:
lumina practic ne indeamna spre spatiul dintre cuvintele abia soptite...
superbe taine se ascund in versurile degajate de inima ta framantata de adanci secrete.
@Ramian, da, uneori ne indrepata si spre spatiul acela "dintre cuvintele abia soptite", un spatiu frumos, in care misterul clipei naste ne-timp... insa, nu e o regula pentru ca lumina e in toate... o gasesc si in cuvant si intr-o privire si in frunze si in soare... lumina ne inconjoara tot timpul, chiar si atunci cand nu o vedem... :)
Seara frumoasa sa ai!
Frumoase versuri,ochi de pisica.:))
Mersi Solidaster... te pup... zi senina sa ai! :))
Le-am luat si pupicul si ziua buna.Multumesc
:)))
Trimiteți un comentariu