vineri, 5 august 2011

Tac(ere)

Si din nou

frang cuvantul in pietre.

In mare de l-as ineca

s-ar stinge in valuri

si valurile ar cuvanta

soapte

topite in spuma apelor,

in paduri de l-as inverzi

s-ar ascunde

in frunze,

fosnind graiul pasarilor

ghemuite in scoarte,

in mine de l-as curge

s-ar face una cu sufletul

plouandu-te peste glezne,

inflorind pamantul,

sorbindu-mi umbra

ce nu-mi cunoaste numele



in pietre cand il frang,

e tacere,

spatiu incolor intre doua petale

in care cuvanta doar inima

intr-o limba bizara

fara cuvant

6 comentarii:

Ramian spunea...

lumina practic ne indeamna spre spatiul dintre cuvintele abia soptite...


superbe taine se ascund in versurile degajate de inima ta framantata de adanci secrete.

Biancoluna spunea...

@Ramian, da, uneori ne indrepata si spre spatiul acela "dintre cuvintele abia soptite", un spatiu frumos, in care misterul clipei naste ne-timp... insa, nu e o regula pentru ca lumina e in toate... o gasesc si in cuvant si intr-o privire si in frunze si in soare... lumina ne inconjoara tot timpul, chiar si atunci cand nu o vedem... :)
Seara frumoasa sa ai!

Solidaster spunea...

Frumoase versuri,ochi de pisica.:))

Biancoluna spunea...

Mersi Solidaster... te pup... zi senina sa ai! :))

Solidaster spunea...

Le-am luat si pupicul si ziua buna.Multumesc

Biancoluna spunea...

:)))