luni, 2 ianuarie 2012

OM...

     Stiu ca pare tot mai greu sa fim noi insine si mai stiu ca exista destul de multe momente in care probabil simtim ca nu mai stim nici macar cine suntem cu adevarat. Stiu ca este o intrebare la care ne este greu sa gasim un raspuns si nu e de mirare. Pentru ca de cand ne nastem si, mai apoi, pe intreg parcursul vietii, ni se spune in continuu ce si cum trebuie sa fim. Aproape niciodata nu suntem invatati sa ne uitam adanc in noi insine pentru a face cunostinta cu sinele nostru real. Stim ca avem un nume si o poveste atasata, poveste care apoi continua sa se dezvolte pe aceleasi considerente, din care ne este tot mai greu sa iesim. Si totusi, ceea ce suntem cu adevarat se afla inafara povestii noastre, undeva in adancul inimii, dincolo de logica limitata impusa de catre societatea in care traim, dincolo de regulile pe care incercam din rasputeri sa le respectam chiar si atunci cand simtim ca nu rezonam cu acestea, dincolo de temerile si convingerile limitatoare pe care le-am colectionat fara sa vrem de-a lungul timpului, colectandu-le din variatele experiente prin care am trecut, cu fiecare lectie de viata neinvatata, cu fiecare trauma nerezolvata, cu fiecare aspect al vietii si al fiintei noastre ramas neinteles pentru ca nu ne-am dat voie sa depasim o serie de bariere impuse.
    Libertatea personala pare ceva de neatins, timpul pare a nu mai fi al nostru, totul pare ca “trebuie”, momentele vietii, par a fi devenit in mare parte o datorie de la care nu ne putem sustrage. Dar iarasi, vin si spun, aceasta stare de fapt nu reprezinta decat o varianta care ni s-a servit pana acum in mod fortat, reprezinta o serie de conjuncturi din care am invatat ceva, dar pe care nu este necesar sa le perpetuam la infinit. Iar schimbarea este posibila si depinde numai si numai de noi, de fiecare dintre noi.  
      Tot ceea ce pare afi negativ in viata noastra, toate asazisele defecte ale personalitatii noastre, tot ceea ce numim greseala si toate momentele de nefericire iau nastere din anumite frici, din temeri care nu au nimic de a face cu sinele nostru real, ramas undeva ascuns printre amalgamul de impuneri la care ne-am supus atata vreme fara sa ne oprim si fara sa ne intrebam: acesta sunt eu, cu adevarat?
    Sinele nostru real fie ca vrem sa credem sau nu, este scanteie divina, parte dintr-o constiinta universala cu care noi am uitat sa comunicam, dar cu care putem relua dialogul oricand pentru ca aceasta nu ne-a parasit niciodata. Doar ne-a lasat libertatea de a “gresi” sau mai bine zis, de a ne trai experientele, asteptand si stiind ca intr-un final, ne vom reintoarce acasa.  
    Ca sa avem din nou acces la acest sine profund, la adevaratul “noi” nu trebuie decat sa ne oprim o secunda din vartejul robotizat al lui “trebuie” si sa incercam sa ne reamintim sau sa descoperim care sunt acele lucruri care ne fac placere, care ne aduc bucurie in suflet, care ne aduc in viata momente de liniste si armonie. Acolo, in acel cult al frumosului, suntem noi, cei adevarati, liberi de masca.  
    De aici, de la aceste mici redescoperiri, incepe calea noastra catre eliberare si libertate. Cand zambim, devenim mai frumosi, vibratia noastra se schimba, totul se detensioneaza si de pe aceasta pozitie putem privi catre lume si putem intelege cu mai multa claritate ceea ce avem de facut.  
    Drumul catre noi insine nu este lipsit de probleme, nici nu are cum, aceasta idee este absolut utopica, insa, este mult mai plin, presarat de sens si satisfactii profunde, este un drum in care incepem sa respiram si sa simtim ca traim cu adevarat. Incet incet, de pe o pozitie de claritate si relaxare, problemele incep sa ne apara sub o alta lumina si drumurile par sa ni se deschida.  
    Nu ne putem sustrage complet societatii insa ne putem detasa, putem capata curajul de a ne elibera de unele limite si o putem schimba incet incet din interior. Continuand sa ne supunem acelorasi reguli uneori absurde, nu facem altceva decat sa hranim in continuu acest stil de viata in care omul se simte de multe ori pierdut, departe de el insusi, in care incearca in fiecare zi sa umple un gol mai profund prin mijloacele consumiste puse la dispozitie de catre sistem. Temerile noastre dau putere acestei paradigme in care deja tot mai multi simt ca nu isi gasesc locul. Insa, avand curajul de a incepe sa pasim pe calea spre noi, aceasta putere slabeste si, usor usor, lucrurile pot incepe sa intre intr-o alta lumina, una mult mai aproape de notiunea de OM.  
    Unii vorbesc despre curajul de a fi “diferiti” sau “altfel”, si eu gandeam asa la un moment dat. Acum imi dau seama ca nu este vorba decat despre curajul de a fi “autentici” si “naturali”, liberi de cravata si de eticheta impusa, chipurile in virtutea “bunului simt”. Un bun simt care este din ce in ce mai fals, din ce in ce mai de plastic, tocmai pentru ca este impus, cand defapt ar trebui insuflat, ar trebui sa vina din inima. Atunci cand ne reapropiem de noi, cand ne asumam responsabilitatea pentru propria noastra fericire, cand incepem sa redescoperim vocea inimii, acest “bun simt” incepe sa vina in mod natural si capata cu totul alte valente. Nu v-ati intrebat niciodata de ce, la ora actuala, este nevoie de atata politie si supraveghere pentru ca “bunul simt” sa nu fie incalcat? Pentru ca este impus de o maniera nenaturala si atunci, va fi incalcat la nesfarsit, in ciuda tuturor masurilor la fel de false care sunt luate pentru pastrarea ordinii. “Ordine si disciplina” de plastic versus “armonie” care duce in mod natural catre ordine si frumos. La ora actuala este un ideal, dar nu unul imposibil. Cei ce continua sa afirme ca omul este la baza un animal care trebuie educat si ca nu exista sanse pentru o lume mai buna, o fac fie din necunoastere, fie din temere, fie cu buna stiinta.  
    Omul, este la baza constiinta universala, scanteie divina, picatura de frumos intr-un ocean al misterului numit Creatie. Daca, in acest moment acest lucru, este distorsionat si acoperit cu o gramada de noroi, aceasta este doar o stare temporara impusa pe care putem oricand sa decidem sa nu o mai alimentam.  
    E o chestiune de alegere pe care suntem liberi sa o facem oricand.  

    Seara faina, oameni frumosi!

2 comentarii:

Larisa spunea...

Mi-e drag sa te citesc pentru ca e ca si cum cineva bun mi-ar citi povesti la urechi la culcare..Cuvintele dispar si ramane o stare de bine.
Probabil e nevoie sa traiesti binele ca sa-l poti reda asa si sa poata si ceilalti sa ajunga la el!
Te imbratisez in starea aceea de bine in care m-ai dus.Si aveam nevoie de asta..

Biancoluna spunea...

Lari, scriu si eu ce-mi vine asa cum vine... si bine spus, e fain cand cuvintele dispar si ramane doar o stare, o vibratie, iar daca dara asta pe care o lasa un text curs in pagina alba ajuta, ma bucura imens...
Noapte senina sa ai!