luni, 2 aprilie 2012

Despre "Iubire neconditionata"

     Am sa asez aici in pagina, cateva cuvinte pe tema „iubirii neconditionate”, fara a-i atasa, insa, nici culori serafice, nici panglicute angelice. Abordez acest subiect la modul cel mai obiectiv si explicativ cu putinta, pentru ca observ cum acesta, de multe ori, in loc sa fie tratat cu echilibru, este asimilat in mod totalmente extrem si nerealist, devenind, in cele din urma, o arma, un fel de argument universal pentru obligarea semenilor nostri, prin mijloace subtile, la intreprinderea unor actiuni neconforme cu dorintele si simtirile proprii.
     Deci sa ne intelegem, „iubirea neconditionata” este in primul si in primul rand un sentiment intim, interior, de care nu trebuie neaparat sa facem parada. Este acea maturitate spirituala care, odata atinsa (nu stiu daca am atins-o inca, sincera sa fiu, desi tind spre acolo cat pot de mult, dar ma mai impiedic destul de des...) te face sa nu mai simti in adancul fiintei tale sentimentul de „ura”, de „frustrare”. Acel om care te iubeste neconditionat, draga Omule, este cel ce, in ciuda a tot ceea ce se intampla, nu te uraste si nu te va ura niciodata. El are, insa, dreptul de a-si urma propria chemare, propriul destin si de a isi face propriile alegeri. Pur si simplu, pe tine nu te uraste ci in adancul sufletului te iubeste si te respecta ca om. ATENTIE!: Iubirea si respectul din sufletul sau nu trebuie neaparat sa coincida, ca si manifestare, cu asteptarile tale, pentru ca acesta o face in felul sau. Daca esti indeajuns de intelept si simtitor, vei sti sa recunosti acea doza de „iubire neconditionata” si echilibru din el, daca nu, vei privi doar la forma, vei vedea ca ti s-a gresit aici si acolo si acolo si aici si aici si acolo si acolo etc... nu pentru ca nu ti s-a daruit iubire neconditionata, ci pentru ca tu nu ai stiut sa o vezi cautand-o numai sub forma pe care tu si numai tu o doresti. Ori iarasi spun: suntem unici, diferiti si liberi sa iubim dar in acelasi timp sa ne urmam propria cale. Daca cineva te iubeste neconditionat nu inseamna nicidecum ca iti este  supus, daca cineva  te iubeste ca om nu inseamna ca iti este neaparat subaltern, daca cineva te iubeste ca om nu inseamna sa faca tot timpul ceea ce tu doresti conform propriilor tale viziuni, decat in masura in care acestea coincid cu ale sale si alege voit sa faca acest lucru.
     Si totusi omule, de ce pretinzi „iubire neconditionata”? Te intreb pentru a te scoate din iluzia dreptului de „pretender”, din simplu motiv ca „iubirea neconditionata” exista sau nu exista. Cine ti-a spus ca este un bun care poate fi pretins? Si mai ales de ce o pretinzi daca nu o practici tu in primul rand? Sau nici macar nu reusesti sa iti dai seama ca nu o practici? Sau ti-ai ridicat singur statuie de martir si iubitor neconditionat profesionist in masura sa ceara si sa pretinda in schimb de la ceilalti acest maret sentiment inaltator? Da, poti vorbi despre ea, in tot felul de discutii, poti pronunta aceste doua cuvinte, poti aduce vibratia iubirii in discutie ori de cate ori vrei, numai nu o folosi ca si arma, numai nu o folosi pentru a cere si pretinde de o maniera falso-nobila. Sau, daca vrei fa-o, dar nu te astepta la rezultate, pentru ca cererea ta nu are un fundament solid, bazandu-se pe un concept prost inteles.
     Da, a iubi, inseamna sa-ti pese de celalalt, dar in acelasi timp, nu uita ca fiecare dintre noi e liber sa isi urmeze calea, ca fiecare trebuie in primul rand sa se iubeasca pe sine, pentru a putea darui mai departe iubire. Trebuie sa te iubesti pentru a deveni iubire. Daca nu te iubesti, daca traiesti intr-un sacrificiu continuu de sine, intr-o nemultumire perpetua, te umpli de frustrari si cand vine momentul sa daruiesti iubire, te intreb eu pe tine... de unde sa o iei? Din cazanul cu frustrari? Aaaaa sau poti darui doar cuvantul fara nici un fel de sustinere si substanta...

     Si apoi mai exista un aspect, defapt o lege, legea rezonantei care spune ca: atragi ceea ce esti.      Realitatea din jur poarta in ea toate nuantele posibile, iar spre tine vin cele care sunt compatibile cu vibratia pe care o emani. Poti scoate dintr-un om tot ceea ce este mai bun sau poti scoate tot ceea ce este mai rau, desi acel om le contine pe toate (cu totii le continem pe toate). Nu ai cum sa emani constant suparare, furie, lipsa de respect fata de alegerile celorlalti, urlete, cuvinte sageata si fantasme proprii si sa amplifici apoi supararea pentru ca nu ti se intoarce in schimb, din partea cealalta, „iubirea neconditionata”. Nu pentru ca ea nu exista, ci pentru ca tu nu o poti vedea.
Sa incercam sa traim normal, sa nu ne mai credem maestrii iluminati si sa nu pretindem de la cei din jurul nostru sa fie ingerii auriti care „trebuie” sa ne ofere pe tava „iubire neconditionata” ori de cate ori o dorim si ori de cate ori avem chef sa fugim de responsabilitatea de a ne umple, cu propriile maini, propria viata, de iubire, ori de cate ori vrem sa evitam sa acceptam ceea ce nu este conform cu propria viziune.
     Respira omule si lasa-l si pe celalalt sa respire. Priveste la cer, la flori si afla acolo nuanta iubirii neconditionate care strabate creatia, descoper-o in tine, aseaz-o peste natura-ti umana cu bune si cu rele, gusta acest amalgam de perfectiune si imperfectiune, de perfectiune perfecta in care tu cresti in fiecare zi, atata timp cat alegi sa cresti si stagnezi atata timp cat alegi sa stagnezi. Lasa laoparte iluzia ca datorita celorlalti evoluezi sau involuezi, suferi sau zambesti si intelege ca asta se intampla doar datorita tie. Ceilalti sunt numai reflexii ale tale in oglina propriilor experiente care iti comunica tot timpul pe ce nivel vibratoriu te afli. Daca in jurul tau vezi „capcauni” fa o schimbare in tine si acestia vor disparea, scapa de iluzia ca pretinzand „iubire neconditionata” vei atinge bucuria si linistea autentica. Esti responsabil pentru cata iubire oferi dar si pentru cata iubire primesti, pentru cata iubire emani dar si pentru cata iubire poti sa decodifici in jurul tau... pentru ca ea exista mereu, ideea este sa fii capabil sa o vezi in varietatea sa de forme si manifestari, respectand totodata aceasta varietate.
     A propos, sunt lucruri pe care inca le invat si eu...
     
     Seara frumoasa va urez... si pax-anima!

4 comentarii:

Mircea Florescu spunea...

marea problema a omenirii, toti cer iubire neconditionata, dar nimeni nu este pregatit sa o ofere.Probabil uitam ca schimbarea sta in mainile noastre

Laura spunea...

@Mircea, da, una dintre probleme e si asta :)... da nah', crestem noi mari si om mai pricepe in timp ce si cum. Avem inca multe de vindecat in noi, abia apoi vom fi pregatiti sa oferim cu adevarat! Totul e sa iesim din pretentii si din impresia ca ceilalti ne "datoreaza" tot timpul ceva si sa incepem sa lucram cu adevarat cu noi insine. Sa ne deschidem ochii, urechile, mintea si inima si sa cautam echilibrul.
Zi senina!

Entheos spunea...

Iubirea neconditionata, ioi.
Am uitat sa nu uit de ea, dar m-am oprit pentru a continua :)

Hello Laura.

Laura spunea...

Hello Entheos :) Long time no see :)
Dupa cum spuneam perfectiunea imperfectiunii, uitare, reamintire, valtoare, opriri, liniste, ritm...
Zi faina iti urez!