am Y(nima) mundi(rene)

http://www.free-stockphotos.com/images/field-of-purple-flowers.jpg

pentru ca timpul cateodata sta si priveste viitorul de sus de pe culmile cele mai inalte, pentru ca atunci cand exista deschidere, inseamna implicit si o pereche de aripi si zbor si pentru ca atunci cand zbori e si perspectiva, e si soare, e si implinire, vreau, pe prima clapa a pianului octava cea mai inalta a primaverii, o floare si un gand si o lumina. infasurati, imvaluiti, imbibati pana la refuz cu apa curata ce-au plans ingeri pe un nor.

elitre

in lumina proaspata

a diminetii

sufletului

stralucesc

stele in noapte

pentru micii fluturasi

trilioane de particule de visare

ce stau

in suspensie

in fiecare bataie de inima.

curbele dansului lor

sunt genele tale 

literele pe care

aievea

le transcriu pentru o clipa

slefuiesc

stancile

in chipuri de copii

zglobii si frumosi

ca elitrele diminetii.

si in racoarea

cetii

de dimineata

desenam fluturi

cu elitre fantastice

in nisipul curat

al timpului viitor.

Cui dam putere si ce parte din noi hranim?

     Viata ne aduce tot timpul in contact cu oamenii si situatiile de care avem nevoie. In toate cate ni se intampla exista un mesaj, o finalitate, un sens. Defapt este impropriu spus „viata” caci noi insine facem acest lucru, la nivel subtil, in functie de experientele de care avem nevoie pentru a capata o anumita intelegere. Asa ca, tinand cont de acest lucru, putem detensiona relatia noastra cu propria existenta, ne putem impaca cu traiectoria pe care ne aflam in acest moment chiar daca pozitia aceasta nu ne incanta foarte tare. Nu uitati ca o putem schimba oricand. Dar o putem schimba numai dupa ce am acceptat-o, dupa ce i-am inteles mesajul, dupa ce am iesit din starea de tensiune si am dat drumul atasamentelor fata de un rezultat anume. De aceea scriam in articolul anterior ca este important sa incepem sa ne cunoastem valorile, inainte de toate, pentru ca astfel intelegem ce anume ne dorim de la viata, care este sensul sinelui nostru real si evitam ca altii sa ne inoculeze dupa bunul plac, seturi de valori care nu corespund cu ceea ce suntem noi defapt, la nivel profund si autentic. Odata ce ne-am identificat valorile, stim catre ce tindem si incepem sa construim in noi vibratia viitorului dorit, incepand sa il tesem in panza prezentului. Este foarte important sa incepem constructia din momentul prezent. Sa spunem, de exemplu, ca ne dorim liniste. In cazul acesta este important sa incepem sa simtim vibratia linistii, sa o descoperim in interiorul nostru, sa o amplificam, sa o lasam sa curga prin noi, umpland clipa prezenta cu savoarea a ceea ce ne dorim. Atata timp cat ne dorim liniste dar continuam sa cultivam furia, nu mai suntem aliniati cu realitatea dorita, iar aceasta va intarzia sa apara pana cand vom intelege, pana cand vom accepta, pana cand vom schimba ceva inauntrul nostru, dar nu aparent, nu la suprafata, nu doar de ochii lumii ci realmente, la nivel profund. Si totusi, daca realitatea pe care o traim continua sa stagneze intr-un tipar inconfortabil, daca noi nu reusim sa iesim din vibratia si din culoarea problemelor cu care ne confruntam si in continuare ne lasam coplesiti, emanand teama, pesimism, agresivitate, posesivitate si alte asemenea, asta nu inseamna ca gresim. Singurii care au de suferit suntem tot noi. Si tot noi si numai noi putem decide daca iesim sau nu din „mlastina” propriilor ganduri si simtiri. Un suflet drag spunea „stiu ca modul in care imi traiesc clipa prezenta creeaza premizele viitorului meu” si asa si este. Amintindu-ti acest lucru in mod consecvent, vei constientiza mai mult impactul si importanta vibratiei tale asupra realitatii pe care ti-o creezi pas cu pas. Si eu m-am „mintit” de multe ori fara sa imi dau seama, cum ca am produs o schimbare in mine, dar defapt o facusem doar la nivel de suprafata, in cuvinte, in gesturi controlate si nicidecum la nivel profund. Asa au fost si rezultatele, lipsite de profunzime si de stabilitate, de soliditate. Pentru a face o schimbare realmente solida, este necesar un proces consecvent de lucru cu noi insine, de intelegere, de autocunoastere si mai mult de atat, este importanta determinarea. Suntem tot timpul liberi sa alegem, dar sa nu uitam ca ceea ce ni se intampla, nu se datoreaza celorlalti sau conjuncturilor exterioare nedrepte, ceea ce traim ni se datoreaza noua, alagerilor noastre, faptului ca noi permitem in noi acelei realitati sa existe, sa ne domine si sa ne creeze realitatea. Cand noi nu vom mai hrani furia, vom face loc bucuriei, cand vom inceta sa mai hranim sistemul, vom face loc libertatii reale sa se manifeste, cand noi nu vom mai hrani orgoliul si senzatia ca totul ni se cuvine, vom face loc iertarii si iubirii, cand noi nu vom mai hrani haosul, vom face loc armoniei. 

Zi faina, oameni frumosi!

Tu, cine esti defapt?

 Poti sa schimbi realitatea din jurul tau, atata timp cat cea in care traiesti acum nu se dovedeste a fi ceea ce iti doresti. Poti sa schimbi, cel putin o parte din aceasta pentru ca e bine sa tii cont de faptul ca mai exista o parte a conjuncturilor pe care ai atras-o sau ti-ai stabilit-o la nivel subtil in scop evolutiv, pentru a invata, pentru a experimenta acel aspect al existentei si pentru a acumula cunoastere. Insa, nimic nu e fix sau batut in cuie. Cand ti se pare ca nu reusesti sa iti creezi realitatea dorita, adreseaza-ti urmatoarea intrebare: „Am facut tot ceea ce mi-a stat in puteri?” Si raspundeti sincer… sinceritatea raspunsului e capitala, altfel iti furi singur caciula si ramai doar cu jumatate de intelegere... (continuarea pe http://harmonygroup.ro/?p=650)

Zi faina tuturor!

D-ale Constientizarii...

     Racelile de primavara au si ele o latura pozitiva. Iti acorda niscaiva timp liber. Printre fonfaneli si privit tavanul in varf de pat, mai emiti un gand sau mai scoti o vorba asa in doru lelii... si di din gand in vorba, din vorba in gand se mai infiripa cate o discutie cu tine insuti sau cu celalalt bolnavicios care priveste, langa tine, la cealalta jumatate de tavan. In aceste momente, durerile de cap estompeaza grijile, nasul infundat anuleaza anxietatile si mastile se pravalesc pe pardoseala lasand loc adancului si autenticului sa se exprime, mai in gluma mai in serios, dar intotdeauna sincer. Ai timp sa gusti din plin vibratia unei melodii ce se deruleaza pe fundal, ai spatiul interior destul de relaxat si liber incat poti aduce pe deplin inauntrul tau culorile rosiatice ale unui apus ce se da in spectacol pe la ferestre. Din plictiseala te joci cu expresiile fetei, scoti un zambet pentru veioza alba de pe noptiera si il lasi acolo, pe chip, sa zaboveasca, intrebandu-te de ce nu faci asta mai des... de ce nu zambesti asa si copacilor, firelor de iarba sau trecatorilor cu care iti intersectezi pasii pe trotuarele vietii atunci cand esti sanatos tun. Nu, atunci alergi, te agiti, dai din pinteni, uiti, te uiti... uiti sa fii constient, uiti de spatiul acesta care iti sta tot timpul la dispozitie, chiar si in cea mai mare aglomeratie si in care te poti opri cateva clipe pentru a Trai dincolo de supravietuirea cotidianului.

     Imi amintesc ca, in cadrul cursurilor de psiho, analizand etapele vietii si diferitele probleme si intrebari specifice pentru fiecare varsta, s-a ajuns intr-un final si la ultima treapta si, bineinteles la ultima intrebare... intrebarea cea de pe urma (cel putin in asta viata) si anume „Ce am facut cu viata mea? Cu ce am ramas din toti acesti ani, ce iau cu mine si ce las in urma?”. Un coleg mai simpatic, a venit cu urmatoarea observatie profundo-tulburatoare :P:)... zice „Mah, la sfarsitul vietii ar fi bine sa te poti uita in urma si sa poti spune „- Bah, A FOST MISTO!!!!!”” :)... pare asa, o afirmatie de suprafata, dar oare este chiar asa superficiala? Oare cati dintre noi vor putea pleca de aici macar cu un astfel de raspuns?... de reflectat!... de reflectat, de Trait, de uitat sa uitam de noi si cand ne amintim de noi fiti siguri ca ne amintim si de ceilalti pentru ca iesim din societatea de plastic care ne apasa si ne deformeaza sufletele in forme ciudate. Cand ne amintim de noi, ne amintim sa privim florile si sa zambim, ne amintim sa privim la trecatori si sa vedem suflete in loc de simple corpuri in miscare, ne amintim de Constiinta, de stele, de Univers, descoperim ca suntem bogati pentru ca in jurul nostru exista atata abundenta incat abia daca o putem cuprinde pe toata intr-o viata de om, pacat doar ca o acoperim cu asfalt din ce in ce mai mult, cu reguli din ce in ce mai artificiale, cu geamuri fumurii si uitare...

     Va doresc Constientizare placuta...

     Seara frumoasa :)

Pe unde, ce si cum?!...

Nu am mai postat de ceva vreme si daca am postat am facut-o destul de rar. Insa, de scris nu m-am lasat, de stat n-am stat de privit in gol n-am privit :).
Inainte de toate am creat siteul: http://harmonygroup.ro/ . Dovada ca nu s-a prafuit tastatura sunt o serie de articole:

Sine adevarat… sine fals…
Simt sa-ti vorbesc in cateva randuri despre aceste doua notiuni pe care le tot auzim vehiculate si care si pentru mine, au creat, la inceput, o oarecare confuzie.

  Ceea ce numim „sine adevarat” si „sine fals” sunt defapt doua aspecte care fac parte din organismul complex si perfect numit OM, ambele fiind in continuu prezente in noi, ambele fiind necesare in viata pe care o traim in lumea manifesta (lumea fizica). Desigur, partea cea mai autentica din noi, este reprezentata de sinele nostru profund („sinele adevarat”), aceasta fiind acea scanteie divina din noi pe care o avem cu totii, cu care ne-am nascut si care incearca tot timpul sa se exprime, fie ca ii dam voie fie ca o reprimam. Pentru unii, acest sine profund este manifest, pentru altii este inca tinut intr-o zona de umbra asteptand sa fie redescoperit si scos la lumina. Oricat de ascuns l-am tine, insa, acesta nu conteneste sa se faca auzita: atunci cand simtim acea voce interioara puternica care ne ghideaza, atunci cand simtim ceea ce trebuie sa facem in situatii limite, atunci cand facem ceva care ne aduce o senzatie de implinirea profunda, de bucurie si impacare cu noi insine si cu lumea inconjuratoare.(continuarea pe http://harmonygroup.ro/?p=604)


sau


A te privi prin ochii iubirii…

Arunci cand traim momente de suferinta, in mod automat ne apar in minte exclamatii de genul „daca as fi…”, „daca as avea…”, „daca s-ar intampla…”, daca, daca,daca… ganduri care aduc cu sine falsa impresie ca daca situatia ar fi cu totul alta, ne-ar fi mai bine. Nimic de spus, probabil ca „daca…”, intr-adevar durerea ar disparea si viata noastra s-ar imbunatati. Dar cum facem sa ajungem sa materializam acel „daca”? Asteptand sa ne cada solutia din cer sau lucrand in primul rand noi, cu noi insine spre a ne autocalauzi catre realitatea dorita?

  A propo de asta, zilele trecute am lucrat cu o persoana care a venit cu urmatoarea problema: „as dori sa imi gasesc partenerul de viata, daca as reusi sa il gasesc, viata mea s-ar schimba in bine!”. I-am dat dreptate, intr-adevar suntem oameni si avem nevoie de un suflet cu care sa impartasim momentele vietii noastre. Insa, obiectivul pe care si-l propusese persoana respectiva, era unul indepartat pentru ca sapand mai adanc in problema, s-a dovedit ca motivul pentru care nu isi intalneste partenerul de viata dorit este pentru ca, defapt, nu isi da voie sa il intalneasca, dat fiind ca,inainte de toate, avea o gramada de alte probleme de rezolvat cu ea insasi. Probleme de autocunoastere (pentru a afla cine este si ce isi doreste cu adevarat) si in speta, probleme de autoacceptare (nu reusea sa se accepte, sa se auto-aprecieze si sa iubeasca inainte de toate, propria viata si propria persoana). Iar daca noi insine nu ne respectam si nu invatam sa ne iubim, cum ne inchipuim ca o vor face celialti? La nivel subtil si inconstient, dispretuindu-ne, defapt afirmam in continuu „nu valorez nimic, nu te uita la mine, nu merit!”. (continuarea pe http://harmonygroup.ro/?p=611)


si altele :)


Mai scriu, draga blogosfera, pe siteul Noul Pamant http://noulpamant.ro/ ... articolase semnate Laura, of course, dar si restul articolelor sunt interesante si scrise de oameni minunati si frumosi ca toti oamenii de altfel :)



Si nu in ultimul rand, as dori sa semnalez initiativa lui Flipi la care am aderat si eu intr-o suflare si anume aceea de a crea doua bloguri adiacente Arhivei de vise (http://flipi-secher-nbiw.blogspot.com/), acestea fiind:
1. Daruieste si ofera (http://doneaza-orice.blogspot.com/)
2. Intreaba un prieten (http://intreabaunprieten.blogspot.com/)
Intentia din spatele acestor bloguri o veti gasi pe prima pagina a fiecaruia dintre ele, exprimata in cateva randuri. Ambele initiative mi se par a fi extraordinar de frumoase. La cel de-al doilea, "Intreaba un prieten" am sa contribui cat pot de mult in momentul in care vor exista intrebari, blogul dorind sa devina o zona in care, cel ce doreste sa expuna o problema de viata in care are nevoie de o vorba buna sau un sfat prietenesc, sa indrazneasca sa o impartaseasca acolo, incredintat ca va primi un raspuns cat se poate de cald si serios din partea noastra. Fara a pretinde faptul ca avem solutii la toate problemele semenilor nostrii, dorim sa intindem un umar, sa punem la dispozitia celor care ar putea sa aiba la un moment dat nevoie, cunostintele si experientele noastre si parti din ele ce pot fi utile celorlalti. Blogul se vrea a deveni interactiv si sa lase posibilitatea oricui simte ca are de adaugat ceva sa isi poata exprima opinia. In definitiv suntem interconectati si in felul acesta invatam sa ne deschidem sufletele unii catre ceilalti, dar si mintile catre noi si noi perspective pe care le culegem din interactiunea cu ceilalti.



Om arata cam asa, la mmentul de fata, in toate aceste initiative? Aoleo :P:)))))
Well, trebuie sa recunoasteti ca macar peisajul e frumos, barcuta inca alba, curajoasa si semeata in varf de val, so...:)

Beh, cam asta ne e perspectiva, speranta si Credinta :)!
Eu zic ca se poate.... si deja se intampla :)







Ok, cam pe aici am umblat in ultima vreme in spatiul virtual, cam cu aceste activitati m-am indeletnicit dar, pax-anima ramane totusi blogul meu de suflet pe care am sa revin intotdeauna cu articolase tot de suflet si bucurie de copil.

Zi minunata si week-end placut sa aveti oameni frumosi!

OMule, incotro?

     Pesimismul ne costa! Ne costa energie, zambet, claritate, implinire, schimbare, ne costa viitorul nostru si al copiilor nostri, ne costa demnitatea si constiinta noastra. E comod sa il mentinem, ne-am obisnuit cu el, ne-am identificat cu povestile vietilor noastre si am uitat de unde venim, am decis ca „viata este grea” pentru ca am cedat puterea noastra personala, aparoape fara sa stim. Acum, multi dintre noi simt o nevoie stringenta de a si-o redobandi, redescoperi, dar nu stim cum. Si nu stim cum pentru ca am uitat inclusiv faptul ca aceasta putere se afla in noi. O cautam in exterior, dam vina pe ceilalti, dam vina pe sistem, dam vina pe cine putem... in zadar. NICIODATA nu am pierdut contactul cu Constiinta noastra superioara, am fost in permanenta conectati la ea, numai ca am uitat. NICIODATA nu am pierdut propria noastra putere personala, pentru ca ea a fost si este tot timpul inauntrul nostru, atata tot ca am uitat si acest aspect. Peste ceea ce suntem cu adevarat si peste ceea ce putem cu adevarat, s-a depus un strat gros de praf, facut din conditionari, informatii false sau trunchiate, directionari gresite si deviante fara stiinta sau cu buna stiinta. Cum si de ce am ajuns unde am ajuns, insa, nu mai conteaza atat de mult. Putem incerca sa intelegem in mare cauzele, sa stim ceea ce este bine sa nu mai repetam, sa stim ce sa dam la o parte si ce sa schimbam, dar a starui asumand o postura de victima si luandu-ne de mana cu pesimismul nu duce la nimic bun. Cei ce reusesc sa ajunga in directia dorita sunt cei orientati spre solutii si nu spre problema si asta pentru ca acolo unde merge atentia noastra, intr-acolo se misca si energia si lucrurile in care credem cu toata fiinta noastra, acelea se vor implini pentru ca pe ele ne concentram si focalizam energia creatoare. 

     De aceea spun, pesimismul, atitudinea de victima, descurajarea si indiferenta, probabil ca sunt comode. Sunt comode nu pentru ca suntem fericiti convietuind cu ele, ci pentru ca e mai usor sa induram aceste conditii decat sa ne confruntam cu noi insine, sa nu mai dam vina pe exterior si sa ne asumam responsabilitatea asupra propriei vieti si realitati la construirea careia constribuim. Dar, NE COSTA, ne costa in estenta cam TOT.  

     Opusul pesimismului si al indiferentei nu este un optimism nerealist, nu este protestul violent, nu este ignorarea realitatii si zambitul in gol, ci il reprezinta, mai de graba, recapatarea ECHILIBRULUI, constientizarea propriei puteri si asumarea responsabilitatii de a o folosi cu iubire, fara orgoliu  dar si cu demnitate, fara capete plecate, fara sa mai spunem  DA acolo unde observam ca directia este robotizarea omului si indepartarea sa de la adevarul sau cel mai profund.

     Zi faina, oameni frumosi!

Curs Ritualurile Munay Ki - 9-11 Martie 2012, Bucuresti

Cei care doresc sa ne sustina in organizarea acestui curs, pot prelua bannerul de mai jos, atasandu-i linkul: http://noulpamant.ro/articole/1073/

Multumesc!

-Te simţi izolat, singur într-o lume ale cărei taine ţi se par îndepărtate?
-Eşti prizonierul visurilor celor puţini şi te zbaţi pentru a găsi un răspuns?
-Cauţi calea de lumină ce va duce către tine?

Există un răspuns pentru orice întrebare, o cauză pentru orice efect, o cale pentru orice om. Trăim într-o lume în care conştiinţa se exprimă, poate, într-un procent mai mic decât ne-am dori. Suntem prinşi cumva în fuga cotidianului şi am uitat să întoarcem capul după prima rază de soare, după mirosul florilor de primăvară sau către zborul minunat al păsărilor. Sau să înţelegem zbaterile inutile sau problemele cu care ne confruntăm, parcă, la fiecare pas. Într-o lume în care omul este centrul universului dar a uitat cum să îşi exercite acest rol, calea şamanului e fără doar şi poate una dintre cheile ce poate aşeza în natural şi în firesc viaţa la nivel de manifestare.

Munay Ki este expresia care oglindeşte perfect ceea ce la nivel energetic se transmite prin ritualuri omonime. E calea către ceea ce şamanii numesc visarea conştientă a lumii, dezlegarea de karmă şi vindecarea la toate nivelurile, pentru că toate aceste aspecte sunt inter-conectate şi unul fără celelalte nu pot funcţiona. Ceea ce este minunat în legătură cu aceste ritualuri e nu numai natura lor luminoasă ci şi conţinutul lor ce reprogramează corpul de lumină cu informaţiile necesare transformării complete la nivelul conştiinţei, efectele fiind direct proporţionale cu intenţia şi energia pe care cel care le primeşte le investeşte în creşterea acestor procese.

Fii deschis să îţi reaminteşti frumosul şi iubirea ce sunt manifestate de către Mama Pământ şi să devii un Păstrător al Pământului, un cocreator al lumii care îşi alege destinul singur, sau mai bine zis îşi găseşte drumul personal. Mergi pe urmele lui Alberto Villoldo şi găseşte înţelepciunea strămoşilor ce şi-a găsit drumul înapoi către oameni acum în pragul schimbărilor ce vor avea loc la nivelul conştiinţei umanităţii. Alege să trăieşti conform unor pirncipii demne de ce se cheamă Homo Luminous.

Odată cu cele nouă ritualuri pe care le vei primi şi care vor planta la nivel energetic germenii acestor schimbări, te invit să faci împreună cu noi câteva călătorii şamanice care te vor ajuta să intri în legătură cu natura ta interioară, cu aspecte ale sufletului tău care au fost adormite, să păşeşti în adevăr. Seminţele de lumină pe care ritualurile le aşează în corpul tău luminos vor germina cu energia focului pe care o vei simţi şi experimenta în cadrul ritualului focului şi prin intermediul exerciţiilor pe care le vei învăţa.

Vei intra în lumea simbolurilor şamanice, vei înţelege natura realaţiei lor cu natura prin traducerea acestora, vei învăţa să foloseşti unealta de bază a şamanului: spaţiul sacru, locul unde nu curge decât energia iubirii iar timpul e un atribut secundar.

Pe lângă ritualuri şi călătorii, vei primi propria piatră Pi, suportul de curs şi un dvd ce conţine muzica pe care ai să primeşti ritualurile şi ritualurile explicate şi prezentzate chiar de dr. Alberto Villoldo. De asemenea, primeşti dreptul de a da mai departe aceste ritualuri sub formă de dar sau sub formă de cursuri.

Primirea acestor ritualuri e ceva magic. Andreea Mocan şi Răzvan Filip te aşteaptă să trăieşti trei zile în lumina minunată a acestor transmisiuni energetice, să re-găsim prieteni vechi, să călcăm în interiorul timpului sincron împreună, să ne simţim ca tovarăşi de călătorie în jurul unui foc ce izvorăşte din inimile noastre

Program: 9-11 Martie 2012

Vineri: 17.00 – 21.00

Sambata: 9.30 – 19.00

Duminica: 9.30 – 19.00

Inscrierile se pot face la tel 0723.225.802 (Razvan Filip) sau prin e-mail: razvan@harmonygroup.ro

Pagina web: http://noulpamant.ro/articole/1073/

Pret: 300 Ron

Locatia va fi anuntata ulterior prin e-mail celor inscrisi

Curgere

http://nature.desktopnexus.com/wallpaper/624588/

     In viata mea au existat primaveri, au existat ierni albe, vifor si sanii angelice combinand lacrima si zambetul in bulgari si petale ce au curs pe acoperisul inimii mele. M-am intrebat multe, mi-am raspuns putin, am respirat mister si am ascuns parti din mine doar pentru a le dezvalui intr-o clipa sub lumina difuza a unui apus. Am construit masti si le-am dat chipuri nenumarate pictand pe ele pragmatismul cotidianului tragand cortina peste o inima de copil bezmetic pierdut in valurile visate ale unei vieti pe care mi-am ales-o probabil dintre infinitele posibilitati de experimentare a pasilor peste mantia pamantului cald. Invat sa prind in plasa sufletului meu fluturi de ceara nascuti din verdele ierbii si sa le sorb din privire zborul inalt peste florile colorate ale altor inimi la fel de trandafirii. Desir noptile in ghemuri mari de vise si le asez in sertarele crepusculului incercand sa ma mentin dreapta in bataia vantului clipelor. De m-as lasa doborata de cantecul cotidianului gri as pierde dansul de culori si umbre al miracolelor ce se implatesc in razele soarelui omniprezent, as uita cantecul frunzelor desenate pe ramuri, as nega divinul ce curge in palmele fiecarui trecator pe calea devenirii. Si nu-mi doesc sa pierd nici o secunda din balansul acesta sublim al trairilor incrustate in darul Creatiei. De aceea las vantul sa bata a lacrima atunci cand ma cuprinde o farama de intuneric, il las sa imi urle in tample, dar nu mai mult de atat cat este nevoie pentru a lasa temerile sa se topeasca in albul zapezii. Apoi reiau povestea frumosului de acolo de unde am intrerupt-o, o impletesc in stele cu maxima incapatanare, adormind in mine ploile, trezind copilul cu ochii mari de opal. Imi umplu palmele de senin si le las sa imprastie albastru peste clepsidre semnand cartea vietii cu numele zorilor.

Zi senina va urez si zambet imprastiat prin buzunarele inimii!

Despre clipa prezenta...

http://lattevillage.com/

     A trai in prezent, a simti clipa prezenta cat mai mult cu putinta nu reprezinta o dovada de inconstienta fata de viitor si nici o nepasare sau neglijenta fata de momentele trecute. Incep prin a face aceasta precizare, pentru ca, am auzit, destul de des, obiectii de genul: daca traiesc doar in prezent, inseamna sa-mi uit si sa-mi ignor trecutul sau sa neglijez viitorul. Nicidecum. Una nu exclude pe cealalta.  

     Numai ca la ora actuala, de cele mai multe ori, tindem sa inclinam prea mult balanta, ori spre trecut, rememorand in continuu experientele prin care am trecut, aducand proiectiile acestora in clipa prezenta deformand realitatea momentului ori spre viitor, traind o continua anticipare a experientelor viitoare.  

     Astfel se intampla ca viata sa treaca, de multe ori, pe langa noi, sa curga undeva inafara noastra, inloc sa curga prin noi. Sunt acele zile, saptamani si, din pacate, uneori si ani, despre care spunem apoi ca nu stim cum au trecut si este si normal, pentru ca nu le-am acordat atentie traind numai si numai in propriile noastre proiectii care nu ne vor putea niciodata umple precum clipa prezenta.  

     Exista o scena in filmul “Peaceful Warrior” in care maestrul il roaga pe pusti sa simta clipa prezenta si acesta raspunde ca nu vede nimic deosebit in jur. Batranul il atinge si, cumva, incetineste timpul, marind tot felul de cadre ale unor scene care se petrec in imediata apropiere, fapt care dezvaluie o lume plina de frumos, de mister, de fascinatie, toate cuprinse intr-o singura clipa, o clipa spre care, daca ne deschidem simturile si inima, pare a contine in ea infinitul. O picatura de roua care curge de pe firul ierbii si atinge usor pamantul, o floare deschisa mangaiata sublim de razele soarelui, un catelus care alearga adaugand inca un rand la definitia veseliei, un cuplu sarutandu-se peste covorul de frunze tomnatec, mirosul de iarba ce parfumeaza aerul sub cerul peste care norii isi deseneaza mesajele albe pentru trecatori, persoana din fata noastra la care de atata timp ne-am uitat superficial, chipul nostru care experimenteaza din nou zambetul in mijlocul acestui mister numit viata... toate acestea si mai mult... si mai mult... sunt cuprinse intr-o singura clipa peste care de multe ori trecem, pentru ca ne grabim.  

     Nu uitam insa, aproape niciodata, pornim preaiubitul televizor si sa daruim din timpul nostru unor asa zise “emisiuni de stiri” in care ni se deruleaza in fata ochilor numai si numai efectele acestui stil de viata, ale acestei lipse de atentie si constientizare, si anume tot felul de intamplari nefericite, furturi, crime, batai si dezastre cu care, mai apoi, indesate bine in subconstient mergem la culcare in speranta de a avea parte de o odihna buna :))...  

     O alta metoda de trecere pe langa clipa prezenta este cea prin care ne pierdem exagerat de mult in lucruri care “trebuiesc neaparat facute” devenind oarecum supusi ai lucrurilor “de facut”. Asta nu inseamna sa nu facem ceea ce e de facut, dar nici sa exageram in acest sens. Ca de obicei, masura este buna in toate si orice devine exagerare, produce un oarecare dezechilibru. Munca neplacuta transformata in rutina si automatism ne scoate din clipa prezenta, ne arde pur si simplu o serie de ore pretioase pe care nu le mai putem aduce inapoi si a caror importanta o vom resimti abia cand va fi prea tarziu, atunci cand varsta avansata ne va aminti ca timpul nostru a fost totusi limitat iar noi nu am stiut sa il fructificam nici macar pe jumatate. Totusi, putem transforma aceasta rutina, o putem colora, o putem umple, chiar si un spalat de vase chiar si un sters de praf poate deveni placut daca suntem atenti la clipa prezenta si iesim din “trebuie”, din victimizare si din exagerarea de a le face noi pe toate din pozitia noastra de “martir” :). Personal imi facusem un obicei din a imi imagina ca, atunci cand spal vasele, cu fiecare farfuriuta sau ceasca curatata, spal sau curat si un gand negativ care imi apasa memoria. Le simteam cum se confunda cu apa si clabucul alb si sunt duse, de curgerea stropilor, undeva departe, in lumina, pentru a fi transformate. E un mic exemplu de a transforma rutina in ceva util... pentru mine, in momentul acela, gaseam in aceasta o utilitate, dar nu pentru toti e la fel. Se poate asculta o muzica placuta si savura combinatia vibratiei muzicale cu curgerea apei peste materia colorata, simpatic inghesuita in chiuveta :) etc etc etc...  

     Mai pierdem contactul cu prezentul, atunci cand traim prea mult cufundati in himere si iluzii, in asteptari, in dorinte marete, uitand sa gustam simplitatea momentului, partea frumoasa, simpla si usoara a vietii din momentul “acum”. Si iarasi, una nu exclude pe cealalta, totul este sa nu cadem in nici o extrema si sa reusim sa pastram tot timpul un echilibru. Este absolut util sa visam, sa avem dorinte, idei de viitor, dar sa nu inlocuim prezentul cu acestea, sa nu traim permanent in acele lumi care se afla deocamdata la stadiu de potential, neglijand ceea ce ne inconjoara in momentul prezent, pentru ca, intreb: cum putem construi un viitor frumos atata timp cat nu reusim sa gustam si sa descoperim frumosul care ne sta sub ochi in fiecare clipa prezenta asteptand sa-i fie savurata culoarea? E ca si cum am ignora in permanenta miracolul, darul pe care ni-l ofera concret viata, creatia... Deschide ochii, deschide-ti inima si simturile asupra clipei prezente si il vei vedea fara nici un dubiu, pentru ca frumosul este totdeauna acolo asteptand ca tu sa-l descoperi.  

     Alteori, iesim din realitatea prezenta, pentru ca devenim blocati in propriile convingeri rigide, devenim un fel de “masini care judeca” doar pentru ca avem impresia ca avem perfecta dreptate intr-o anumita privinta si atunci devenim extrem de centrati pe propria noastra persoana. Nu mai vedem ce se intampla in jur, nu mai ascultam vocea celuilalt, nu mai zarim zborul pasarilor, orice altceva care nu este conform parerii noastre “corecte” si “adevarate” isi pierde pentru noi insemnatatea. Si asta se numeste tot evadare din realitatea prezenta si trairea in proiectii personale care duc la autolimitare, tinandu-ne ancorati intr-o problema sau pseudoproblema careia, atasandu-i o singura solutie, cea la care tinem cu incapatanare, va continua sa mentina blocajul.  

     

     In concluzie, am devenit oarecum experti in a evada din prezent, in a trai printre umbre ale trecutului, anticipari ale viitorului, imaginatie proprie si convingeri limitatoare care nu ne lasa sa vedem mai mult, sa simtim mai mult sa ne deschidem spre tot ceea ce infinitul din clipa prezenta are de oferit.  

Si vine un moment cand decizi sa faci cunostinta cu viata, te opresti o secunda din alergatura ta printre umbre si proiectii, iti deschizi in liniste portile inimii, iti reduci la minim sonorul gandurilor si respiri clipa prezenta :))... si vezi copacul din fata casei care adaposteste o bancuta pe care, cateodata, se mai aseaza oameni frumosi care au ceva la fel de frumos de transmis sufletului tau si le zambesti, pentru prima oara, si vezi o pasare brazdand cerul in cercuri concentrice si iti amintesti ca si tu ai aripi, undeva la marginea inimii fara margini, si iti intalnesti vecina de palier, observand ca i-au mai aparut cateva fire albe dar in acelasi timp poate ca zambeste cald pentru ca tocmai i s-a nascut un nepotel si iata inca o parte a realitatii prezente care te poate umple de miracolul vietii... si da, probabil vei vedea si lucruri mai putin placute dar macar le vei VEDEA cu adevarat...

Huh, cam atat pentru astazi :)

Noapte frumoasa, blogosfera la fel de frumoasa!  

OM...

     Stiu ca pare tot mai greu sa fim noi insine si mai stiu ca exista destul de multe momente in care probabil simtim ca nu mai stim nici macar cine suntem cu adevarat. Stiu ca este o intrebare la care ne este greu sa gasim un raspuns si nu e de mirare. Pentru ca de cand ne nastem si, mai apoi, pe intreg parcursul vietii, ni se spune in continuu ce si cum trebuie sa fim. Aproape niciodata nu suntem invatati sa ne uitam adanc in noi insine pentru a face cunostinta cu sinele nostru real. Stim ca avem un nume si o poveste atasata, poveste care apoi continua sa se dezvolte pe aceleasi considerente, din care ne este tot mai greu sa iesim. Si totusi, ceea ce suntem cu adevarat se afla inafara povestii noastre, undeva in adancul inimii, dincolo de logica limitata impusa de catre societatea in care traim, dincolo de regulile pe care incercam din rasputeri sa le respectam chiar si atunci cand simtim ca nu rezonam cu acestea, dincolo de temerile si convingerile limitatoare pe care le-am colectionat fara sa vrem de-a lungul timpului, colectandu-le din variatele experiente prin care am trecut, cu fiecare lectie de viata neinvatata, cu fiecare trauma nerezolvata, cu fiecare aspect al vietii si al fiintei noastre ramas neinteles pentru ca nu ne-am dat voie sa depasim o serie de bariere impuse.

    Libertatea personala pare ceva de neatins, timpul pare a nu mai fi al nostru, totul pare ca “trebuie”, momentele vietii, par a fi devenit in mare parte o datorie de la care nu ne putem sustrage. Dar iarasi, vin si spun, aceasta stare de fapt nu reprezinta decat o varianta care ni s-a servit pana acum in mod fortat, reprezinta o serie de conjuncturi din care am invatat ceva, dar pe care nu este necesar sa le perpetuam la infinit. Iar schimbarea este posibila si depinde numai si numai de noi, de fiecare dintre noi.  

      Tot ceea ce pare afi negativ in viata noastra, toate asazisele defecte ale personalitatii noastre, tot ceea ce numim greseala si toate momentele de nefericire iau nastere din anumite frici, din temeri care nu au nimic de a face cu sinele nostru real, ramas undeva ascuns printre amalgamul de impuneri la care ne-am supus atata vreme fara sa ne oprim si fara sa ne intrebam: acesta sunt eu, cu adevarat?

    Sinele nostru real fie ca vrem sa credem sau nu, este scanteie divina, parte dintr-o constiinta universala cu care noi am uitat sa comunicam, dar cu care putem relua dialogul oricand pentru ca aceasta nu ne-a parasit niciodata. Doar ne-a lasat libertatea de a “gresi” sau mai bine zis, de a ne trai experientele, asteptand si stiind ca intr-un final, ne vom reintoarce acasa.  

    Ca sa avem din nou acces la acest sine profund, la adevaratul “noi” nu trebuie decat sa ne oprim o secunda din vartejul robotizat al lui “trebuie” si sa incercam sa ne reamintim sau sa descoperim care sunt acele lucruri care ne fac placere, care ne aduc bucurie in suflet, care ne aduc in viata momente de liniste si armonie. Acolo, in acel cult al frumosului, suntem noi, cei adevarati, liberi de masca.  

    De aici, de la aceste mici redescoperiri, incepe calea noastra catre eliberare si libertate. Cand zambim, devenim mai frumosi, vibratia noastra se schimba, totul se detensioneaza si de pe aceasta pozitie putem privi catre lume si putem intelege cu mai multa claritate ceea ce avem de facut.  

    Drumul catre noi insine nu este lipsit de probleme, nici nu are cum, aceasta idee este absolut utopica, insa, este mult mai plin, presarat de sens si satisfactii profunde, este un drum in care incepem sa respiram si sa simtim ca traim cu adevarat. Incet incet, de pe o pozitie de claritate si relaxare, problemele incep sa ne apara sub o alta lumina si drumurile par sa ni se deschida.  

    Nu ne putem sustrage complet societatii insa ne putem detasa, putem capata curajul de a ne elibera de unele limite si o putem schimba incet incet din interior. Continuand sa ne supunem acelorasi reguli uneori absurde, nu facem altceva decat sa hranim in continuu acest stil de viata in care omul se simte de multe ori pierdut, departe de el insusi, in care incearca in fiecare zi sa umple un gol mai profund prin mijloacele consumiste puse la dispozitie de catre sistem. Temerile noastre dau putere acestei paradigme in care deja tot mai multi simt ca nu isi gasesc locul. Insa, avand curajul de a incepe sa pasim pe calea spre noi, aceasta putere slabeste si, usor usor, lucrurile pot incepe sa intre intr-o alta lumina, una mult mai aproape de notiunea de OM.  

    Unii vorbesc despre curajul de a fi “diferiti” sau “altfel”, si eu gandeam asa la un moment dat. Acum imi dau seama ca nu este vorba decat despre curajul de a fi “autentici” si “naturali”, liberi de cravata si de eticheta impusa, chipurile in virtutea “bunului simt”. Un bun simt care este din ce in ce mai fals, din ce in ce mai de plastic, tocmai pentru ca este impus, cand defapt ar trebui insuflat, ar trebui sa vina din inima. Atunci cand ne reapropiem de noi, cand ne asumam responsabilitatea pentru propria noastra fericire, cand incepem sa redescoperim vocea inimii, acest “bun simt” incepe sa vina in mod natural si capata cu totul alte valente. Nu v-ati intrebat niciodata de ce, la ora actuala, este nevoie de atata politie si supraveghere pentru ca “bunul simt” sa nu fie incalcat? Pentru ca este impus de o maniera nenaturala si atunci, va fi incalcat la nesfarsit, in ciuda tuturor masurilor la fel de false care sunt luate pentru pastrarea ordinii. “Ordine si disciplina” de plastic versus “armonie” care duce in mod natural catre ordine si frumos. La ora actuala este un ideal, dar nu unul imposibil. Cei ce continua sa afirme ca omul este la baza un animal care trebuie educat si ca nu exista sanse pentru o lume mai buna, o fac fie din necunoastere, fie din temere, fie cu buna stiinta.  

    Omul, este la baza constiinta universala, scanteie divina, picatura de frumos intr-un ocean al misterului numit Creatie. Daca, in acest moment acest lucru, este distorsionat si acoperit cu o gramada de noroi, aceasta este doar o stare temporara impusa pe care putem oricand sa decidem sa nu o mai alimentam.  

    E o chestiune de alegere pe care suntem liberi sa o facem oricand.  

    Seara faina, oameni frumosi!

Alb

Incepe dezapezirea inimilor ninse,

anotimpul rece in care florile tac,

http://thedailycrazy.wordpress.com/

in care doar o pasare

mai canta iertarea

pietrelor de catre pietre

Prin portile intredeschise ale norilor

mai culegem cate o raza de soare

impachetand-o in ganduri fragmentate,

atarnand-o de ramurile copacilor

lasand-o acolo sa ne respire sufletul,

sa ne patrunda prin pleoape

pana la marginea viselor

acordand corzile simturilor

la dansul fulgilor,

fiecare fredonand propria muzica

soptita

sau propriul refren viscolit,

citindu-ne unul altuia umbrele

arcuite peste pamant

inghitind albul proaspat

ce curge cuvantul in palmele

diminetilor

SARBATORI FERICITE tuturor!
Zi senina, va doresc!