Racelile de primavara au si ele o latura pozitiva. Iti acorda niscaiva timp liber. Printre fonfaneli si privit tavanul in varf de pat, mai emiti un gand sau mai scoti o vorba asa in doru lelii... si di din gand in vorba, din vorba in gand se mai infiripa cate o discutie cu tine insuti sau cu celalalt bolnavicios care priveste, langa tine, la cealalta jumatate de tavan. In aceste momente, durerile de cap estompeaza grijile, nasul infundat anuleaza anxietatile si mastile se pravalesc pe pardoseala lasand loc adancului si autenticului sa se exprime, mai in gluma mai in serios, dar intotdeauna sincer. Ai timp sa gusti din plin vibratia unei melodii ce se deruleaza pe fundal, ai spatiul interior destul de relaxat si liber incat poti aduce pe deplin inauntrul tau culorile rosiatice ale unui apus ce se da in spectacol pe la ferestre. Din plictiseala te joci cu expresiile fetei, scoti un zambet pentru veioza alba de pe noptiera si il lasi acolo, pe chip, sa zaboveasca, intrebandu-te de ce nu faci asta mai des... de ce nu zambesti asa si copacilor, firelor de iarba sau trecatorilor cu care iti intersectezi pasii pe trotuarele vietii atunci cand esti sanatos tun. Nu, atunci alergi, te agiti, dai din pinteni, uiti, te uiti... uiti sa fii constient, uiti de spatiul acesta care iti sta tot timpul la dispozitie, chiar si in cea mai mare aglomeratie si in care te poti opri cateva clipe pentru a Trai dincolo de supravietuirea cotidianului.
Imi amintesc ca, in cadrul cursurilor de psiho, analizand etapele vietii si diferitele probleme si intrebari specifice pentru fiecare varsta, s-a ajuns intr-un final si la ultima treapta si, bineinteles la ultima intrebare... intrebarea cea de pe urma (cel putin in asta viata) si anume „Ce am facut cu viata mea? Cu ce am ramas din toti acesti ani, ce iau cu mine si ce las in urma?”. Un coleg mai simpatic, a venit cu urmatoarea observatie profundo-tulburatoare :P:)... zice „Mah, la sfarsitul vietii ar fi bine sa te poti uita in urma si sa poti spune „- Bah, A FOST MISTO!!!!!”” :)... pare asa, o afirmatie de suprafata, dar oare este chiar asa superficiala? Oare cati dintre noi vor putea pleca de aici macar cu un astfel de raspuns?... de reflectat!... de reflectat, de Trait, de uitat sa uitam de noi si cand ne amintim de noi fiti siguri ca ne amintim si de ceilalti pentru ca iesim din societatea de plastic care ne apasa si ne deformeaza sufletele in forme ciudate. Cand ne amintim de noi, ne amintim sa privim florile si sa zambim, ne amintim sa privim la trecatori si sa vedem suflete in loc de simple corpuri in miscare, ne amintim de Constiinta, de stele, de Univers, descoperim ca suntem bogati pentru ca in jurul nostru exista atata abundenta incat abia daca o putem cuprinde pe toata intr-o viata de om, pacat doar ca o acoperim cu asfalt din ce in ce mai mult, cu reguli din ce in ce mai artificiale, cu geamuri fumurii si uitare... Va doresc Constientizare placuta...
Seara frumoasa :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu