miercuri, 8 februarie 2012

Curs Ritualurile Munay Ki - 9-11 Martie 2012, Bucuresti

Cei care doresc sa ne sustina in organizarea acestui curs, pot prelua bannerul de mai jos, atasandu-i linkul: http://noulpamant.ro/articole/1073/
Multumesc!



-Te simţi izolat, singur într-o lume ale cărei taine ţi se par îndepărtate?
-Eşti prizonierul visurilor celor puţini şi te zbaţi pentru a găsi un răspuns?
-Cauţi calea de lumină ce va duce către tine?


Există un răspuns pentru orice întrebare, o cauză pentru orice efect, o cale pentru orice om. Trăim într-o lume în care conştiinţa se exprimă, poate, într-un procent mai mic decât ne-am dori. Suntem prinşi cumva în fuga cotidianului şi am uitat să întoarcem capul după prima rază de soare, după mirosul florilor de primăvară sau către zborul minunat al păsărilor. Sau să înţelegem zbaterile inutile sau problemele cu care ne confruntăm, parcă, la fiecare pas. Într-o lume în care omul este centrul universului dar a uitat cum să îşi exercite acest rol, calea şamanului e fără doar şi poate una dintre cheile ce poate aşeza în natural şi în firesc viaţa la nivel de manifestare.

Munay Ki este expresia care oglindeşte perfect ceea ce la nivel energetic se transmite prin ritualuri omonime. E calea către ceea ce şamanii numesc visarea conştientă a lumii, dezlegarea de karmă şi vindecarea la toate nivelurile, pentru că toate aceste aspecte sunt inter-conectate şi unul fără celelalte nu pot funcţiona. Ceea ce este minunat în legătură cu aceste ritualuri e nu numai natura lor luminoasă ci şi conţinutul lor ce reprogramează corpul de lumină cu informaţiile necesare transformării complete la nivelul conştiinţei, efectele fiind direct proporţionale cu intenţia şi energia pe care cel care le primeşte le investeşte în creşterea acestor procese.

Fii deschis să îţi reaminteşti frumosul şi iubirea ce sunt manifestate de către Mama Pământ şi să devii un Păstrător al Pământului, un cocreator al lumii care îşi alege destinul singur, sau mai bine zis îşi găseşte drumul personal. Mergi pe urmele lui Alberto Villoldo şi găseşte înţelepciunea strămoşilor ce şi-a găsit drumul înapoi către oameni acum în pragul schimbărilor ce vor avea loc la nivelul conştiinţei umanităţii. Alege să trăieşti conform unor pirncipii demne de ce se cheamă Homo Luminous.

Odată cu cele nouă ritualuri pe care le vei primi şi care vor planta la nivel energetic germenii acestor schimbări, te invit să faci împreună cu noi câteva călătorii şamanice care te vor ajuta să intri în legătură cu natura ta interioară, cu aspecte ale sufletului tău care au fost adormite, să păşeşti în adevăr. Seminţele de lumină pe care ritualurile le aşează în corpul tău luminos vor germina cu energia focului pe care o vei simţi şi experimenta în cadrul ritualului focului şi prin intermediul exerciţiilor pe care le vei învăţa.

Vei intra în lumea simbolurilor şamanice, vei înţelege natura realaţiei lor cu natura prin traducerea acestora, vei învăţa să foloseşti unealta de bază a şamanului: spaţiul sacru, locul unde nu curge decât energia iubirii iar timpul e un atribut secundar.

Pe lângă ritualuri şi călătorii, vei primi propria piatră Pi, suportul de curs şi un dvd ce conţine muzica pe care ai să primeşti ritualurile şi ritualurile explicate şi prezentzate chiar de dr. Alberto Villoldo. De asemenea, primeşti dreptul de a da mai departe aceste ritualuri sub formă de dar sau sub formă de cursuri.

Primirea acestor ritualuri e ceva magic. Andreea Mocan şi Răzvan Filip te aşteaptă să trăieşti trei zile în lumina minunată a acestor transmisiuni energetice, să re-găsim prieteni vechi, să călcăm în interiorul timpului sincron împreună, să ne simţim ca tovarăşi de călătorie în jurul unui foc ce izvorăşte din inimile noastre

Program: 9-11 Martie 2012

Vineri: 17.00 – 21.00

Sambata: 9.30 – 19.00

Duminica: 9.30 – 19.00

Inscrierile se pot face la tel 0723.225.802 (Razvan Filip) sau prin e-mail: razvan@harmonygroup.ro

Pagina web: http://noulpamant.ro/articole/1073/

Pret: 300 Ron

Locatia va fi anuntata ulterior prin e-mail celor inscrisi

Niciun comentariu: