Cautare
===========
Tablou
Diminetile tale
ard
in aripile deschise ale pasarilor
albul in pene
topindu-si cantecul in
moalele norilor
desenand siruri
de clipe
secunde inexistente la marginea timpului,
trasand vise
pe cerul deschis
si nu stiu, uneori,
inspre ce zari
iti lasi zambetul sa curga,
parcurg distanta infinita
dintre soare si pamant
arcuindu-mi simturile peste
darele lasate de stelele noptii,
cautandu-ti urma...
doar inima,
placata cu frunze
ce cunosc soapta vantului,
recita constant tremurul
nascut din adierea continua
a visului tau
===========
Tablou
Existam, undeva la marginea lumii,
sadind pasari
in apele cerului,
pasind desculti
peste pene de foc
intoarse in noi,
cu fiecare pas
Existam cumva,
suprapusi peste coama padurilor
sorbind verdele umed
pana cand din tampla
ni se nasteau copaci
invizibili
impletindu-si vantul in
frunze,
frunza, devenind una cu gandul,
gandul devenind una cu inima,
inima devenind
una...
===========
Gand 4
Vantul, nu e doar
o intamplare
a primaverii,
stelele, nu sunt doar
o intamplare
a cerului,
inima, nu e doar
un accident trandafiriu
al trupului,
asa cum florile, nu sunt doar
o intamplare bizara
a frunzelor.
Si daca nimic nu e hazard
de ce parca, eu,
as fi o intamplare ciudata
a clipei,
atunci
cand nu ma recunosc in
oglinzile lumii,
cand ma cufund in culorile
vietii
amestecandu-i nuantele
ca un oaspete nepoftit,
cand timpul meu
pare sa nu existe in timpul
trecatorului,
cand ochii mei inghit zarile
reinventandu-le cararile
iar si iar,
cand nu stiu sa cant,
decat in ritmul viorilor,
undeva la marginea sufletului
fara margine...
=================
Cantec
Cantec
Si atunci,
florile,
uitau, din cand in cand,
sa infloreasca
revarsandu-si culoarea petalelor
in frunze,
dorindu-si inaltimea copacilor
ce-ti puteau simti
in crengi
visarea.
Si atunci marile,
uitau, din cand in cand
soapta valurilor,
scurgandu-si albastrul in
nisipurile tarmurilor
inundandu-ti pasul
cu nuantele astrelor.
Si atunci,
luna
uita din cand in cand
rotindu-si rotundul
peste tampla-ti senina
transformandu-si razele
in sfere de foc
picurand scantei peste vesmantul
pamantului.
Asterne-ti, Calatorule,
zborul,
peste mirarea pamantului
revarsa-ti
aripile albe
uriase fragmente de lumina,
parfumandu-i cararile
cu mireasma Viselor
ce-ti scalda
privirea,
linistindu-i tumultul
sub alinarea cuvantului
izvorat
din nuantele
inimii.
============
Dezvaluire
Tacerile tale miroseau a iarba,
intre peretii subtiri
intre peretii subtiri
ai sufletului meu
pavat cu franturi de cuvinte
si flacari printre ele arzand
a pasari
multicolore
si flacari printre ele curgand
din streasina inimii,
topind
mistuind
scanteind...
================
Altfel de tacere
Linistea mea e plina de culori
valseaza pasarile in tacere
cu aripa albastra
zambind a soare
mustrand nemiscarea pietrelor,
tac fluturii in cor
serpuindu-mi nuantele florilor
in buzunarele sufletului.
Linistea mea e un concert,
un adagio continuu
cantat la corzile lunii,
o mantra soptita a stelelor
o arie a frunzelor
adormindu-si copacii
in pliurile noptii.
intre cer si pamant
scaldata in curgerea
unui soi de timp atipic
mai de graba rotund
mai de graba etern.
Tacerea mea e cuvantul nespus
prea lung
preaplin
prea descult.
Ma leagana secunda tacuta
in bratele serii
parfumandu-mi cararile gandului
cu aroma necuprinsului.
======
======
Presupunere
Poate ca tu vorbeai limba pasarilor
inca de cand
eu vorbeam limba copacilor
poate candva ti-am adapostit aripa
atunci cand ti-ai intrerupt
pentru o clipa zborul
am inceput sa indragesc rotundul lunii
indreptandu-mi frunzele spre inalt
privindu-te
uitandu-mi complet radacinile adanc
infipte in inima pamantului.
Poate ca tu aveai culoarea ierbii
inca de cand
eu inventam parfumul florilor
si forma petalei
si poate tot atunci ti-am cantat
ritmul umed al ploilor
lasandu-l sa ne scalde memoria
in apele zorilor
uitand de apus.
Poate abia atunci am inceput sa invat
nuantele infinite ale sufletului
ancorandu-le
rand pe rand
in curgerea timpului
lasandu-le acum sa reverse eternul
peste clipa
======
Si
Si totusi,
exista balansul acesta sublim
intre zambet si lacrima,
trairea lor deopotriva
la marginea timpului,
intelegandu-le rostul,
respirandu-le
adanc
nuanta,
impletindu-le in panza prelunga
a vietii.
Au fost vremuri cand n-am stiut sa ma bucur
de unduirea clipei frumoase
peste campiile sufletului
si vremuri in care n-am stiut sa plang
plansetul cald si adanc,
plansetul care arde,
pregatind spatiul renasterii
la rasarit de inima.
Au fost vremuri in care fugeam
ca o prada
pierzandu-mi urma
in desisurile nimanui,
departe de copilul din mine,
departe de val.
Si totusi,
exista balansul acesta sublim
intre zambet si lacrima,
contopind
completand
fiind...
================
exista balansul acesta sublim
intre zambet si lacrima,
trairea lor deopotriva
la marginea timpului,
intelegandu-le rostul,
respirandu-le
adanc
nuanta,
impletindu-le in panza prelunga
a vietii.
Au fost vremuri cand n-am stiut sa ma bucur
de unduirea clipei frumoase
peste campiile sufletului
si vremuri in care n-am stiut sa plang
plansetul cald si adanc,
plansetul care arde,
pregatind spatiul renasterii
la rasarit de inima.
Au fost vremuri in care fugeam
ca o prada
pierzandu-mi urma
in desisurile nimanui,
departe de copilul din mine,
departe de val.
Si totusi,
exista balansul acesta sublim
intre zambet si lacrima,
contopind
completand
fiind...
================
Gand
Unde se nasc zarile pe care le canti
cand nimeni nu-ti aude glasul,
printre cetatile soarelui umbland
descult,
zambet cu nume de om,
primavara a pamantului umed,
trubadur al inimii padurilor.
Unde se nasc marile
pe care le tulburi
cand numai tarmul pustiu
iti simte adierea
alinand cristalele apelor.
Unde-ti apune sufletul
sa-si traga odihna din seva copacilor
cand stelele ti se catara pe tample
luminand inima trecatorului,
cand luna-ti vegheaza aripa
intinsa peste o mie de lumi
facand ingerii sa-si doreasca
sa invete visarea Visatorului...
cand nimeni nu-ti aude glasul,
printre cetatile soarelui umbland
descult,
zambet cu nume de om,
primavara a pamantului umed,
trubadur al inimii padurilor.
Unde se nasc marile
pe care le tulburi
cand numai tarmul pustiu
iti simte adierea
alinand cristalele apelor.
Unde-ti apune sufletul
sa-si traga odihna din seva copacilor
cand stelele ti se catara pe tample
luminand inima trecatorului,
cand luna-ti vegheaza aripa
intinsa peste o mie de lumi
facand ingerii sa-si doreasca
sa invete visarea Visatorului...
================
Trezire in vis
Am pasit desculta,
pe drumuri de piatra si pamant,
pana la portile cetatii albastre
am ratacit drumul
de sute de ori
de sute de vieti,
am strigat din trunchiul copacilor
am cantat pasarilor
dorul de aripa
jenandu-ma uneori
de mirarea fluturelui,
de mirarea fluturelui,
am apus tacuta
in bratele intrebarilor
in bratele intrebarilor
colorandu-mi umbra in culori sangerii,
stiind ca raspunsul e oricum prea inalt,
prea profund
pentru cat puteam cuprinde atunci
pentru cat puteam cuprinde atunci
umbra mea si cu mine,
atat de mici incat am fi putut incapea
intr-o frunza.
Ma surprind acum
privind la portile infinitului
privind la portile infinitului
cu sufletul extins
peste freamatul universului,
arcuit peste astre,
cu ochii putin mai mari,
atat cat sa cuprinda necuprinsul,
atat cat sa cuprinda necuprinsul,
renascand dintr-un vis prelung, sadit
==================
Cu ochii inchisi
Nu stiu ce doare mai mult
atunci cand doare:
durerea frumoasa de preaplin,
in sine,
sau zbaterea inaltului
intre granitele rigide ale trupului
la marginea umbrei?
Aripile-mi prea mari
cand se fac una cu cerul,
sau conturul palmelor mele
atomii de frunza copacului?
Necuprinsul clipei
neinteles inca de minte,
sau linia prea dreapta
a timpului
care nu are stire de rotund?
Cteodata ma cuprinde
o ciuda bizara pe margine
pe orice linie care separa formele
pe orice contur care traseaza limita
intre suflet si suflet
intre inima si floare
intre fluture si pajiste.
Inchid ochii, o clipa,
invaluind in aceeasi raza, infinitul unic
ce ma umple frumos
pana la refuz.