Despre clipa prezenta...

http://lattevillage.com/

     A trai in prezent, a simti clipa prezenta cat mai mult cu putinta nu reprezinta o dovada de inconstienta fata de viitor si nici o nepasare sau neglijenta fata de momentele trecute. Incep prin a face aceasta precizare, pentru ca, am auzit, destul de des, obiectii de genul: daca traiesc doar in prezent, inseamna sa-mi uit si sa-mi ignor trecutul sau sa neglijez viitorul. Nicidecum. Una nu exclude pe cealalta.  

     Numai ca la ora actuala, de cele mai multe ori, tindem sa inclinam prea mult balanta, ori spre trecut, rememorand in continuu experientele prin care am trecut, aducand proiectiile acestora in clipa prezenta deformand realitatea momentului ori spre viitor, traind o continua anticipare a experientelor viitoare.  

     Astfel se intampla ca viata sa treaca, de multe ori, pe langa noi, sa curga undeva inafara noastra, inloc sa curga prin noi. Sunt acele zile, saptamani si, din pacate, uneori si ani, despre care spunem apoi ca nu stim cum au trecut si este si normal, pentru ca nu le-am acordat atentie traind numai si numai in propriile noastre proiectii care nu ne vor putea niciodata umple precum clipa prezenta.  

     Exista o scena in filmul “Peaceful Warrior” in care maestrul il roaga pe pusti sa simta clipa prezenta si acesta raspunde ca nu vede nimic deosebit in jur. Batranul il atinge si, cumva, incetineste timpul, marind tot felul de cadre ale unor scene care se petrec in imediata apropiere, fapt care dezvaluie o lume plina de frumos, de mister, de fascinatie, toate cuprinse intr-o singura clipa, o clipa spre care, daca ne deschidem simturile si inima, pare a contine in ea infinitul. O picatura de roua care curge de pe firul ierbii si atinge usor pamantul, o floare deschisa mangaiata sublim de razele soarelui, un catelus care alearga adaugand inca un rand la definitia veseliei, un cuplu sarutandu-se peste covorul de frunze tomnatec, mirosul de iarba ce parfumeaza aerul sub cerul peste care norii isi deseneaza mesajele albe pentru trecatori, persoana din fata noastra la care de atata timp ne-am uitat superficial, chipul nostru care experimenteaza din nou zambetul in mijlocul acestui mister numit viata... toate acestea si mai mult... si mai mult... sunt cuprinse intr-o singura clipa peste care de multe ori trecem, pentru ca ne grabim.  

     Nu uitam insa, aproape niciodata, pornim preaiubitul televizor si sa daruim din timpul nostru unor asa zise “emisiuni de stiri” in care ni se deruleaza in fata ochilor numai si numai efectele acestui stil de viata, ale acestei lipse de atentie si constientizare, si anume tot felul de intamplari nefericite, furturi, crime, batai si dezastre cu care, mai apoi, indesate bine in subconstient mergem la culcare in speranta de a avea parte de o odihna buna :))...  

     O alta metoda de trecere pe langa clipa prezenta este cea prin care ne pierdem exagerat de mult in lucruri care “trebuiesc neaparat facute” devenind oarecum supusi ai lucrurilor “de facut”. Asta nu inseamna sa nu facem ceea ce e de facut, dar nici sa exageram in acest sens. Ca de obicei, masura este buna in toate si orice devine exagerare, produce un oarecare dezechilibru. Munca neplacuta transformata in rutina si automatism ne scoate din clipa prezenta, ne arde pur si simplu o serie de ore pretioase pe care nu le mai putem aduce inapoi si a caror importanta o vom resimti abia cand va fi prea tarziu, atunci cand varsta avansata ne va aminti ca timpul nostru a fost totusi limitat iar noi nu am stiut sa il fructificam nici macar pe jumatate. Totusi, putem transforma aceasta rutina, o putem colora, o putem umple, chiar si un spalat de vase chiar si un sters de praf poate deveni placut daca suntem atenti la clipa prezenta si iesim din “trebuie”, din victimizare si din exagerarea de a le face noi pe toate din pozitia noastra de “martir” :). Personal imi facusem un obicei din a imi imagina ca, atunci cand spal vasele, cu fiecare farfuriuta sau ceasca curatata, spal sau curat si un gand negativ care imi apasa memoria. Le simteam cum se confunda cu apa si clabucul alb si sunt duse, de curgerea stropilor, undeva departe, in lumina, pentru a fi transformate. E un mic exemplu de a transforma rutina in ceva util... pentru mine, in momentul acela, gaseam in aceasta o utilitate, dar nu pentru toti e la fel. Se poate asculta o muzica placuta si savura combinatia vibratiei muzicale cu curgerea apei peste materia colorata, simpatic inghesuita in chiuveta :) etc etc etc...  

     Mai pierdem contactul cu prezentul, atunci cand traim prea mult cufundati in himere si iluzii, in asteptari, in dorinte marete, uitand sa gustam simplitatea momentului, partea frumoasa, simpla si usoara a vietii din momentul “acum”. Si iarasi, una nu exclude pe cealalta, totul este sa nu cadem in nici o extrema si sa reusim sa pastram tot timpul un echilibru. Este absolut util sa visam, sa avem dorinte, idei de viitor, dar sa nu inlocuim prezentul cu acestea, sa nu traim permanent in acele lumi care se afla deocamdata la stadiu de potential, neglijand ceea ce ne inconjoara in momentul prezent, pentru ca, intreb: cum putem construi un viitor frumos atata timp cat nu reusim sa gustam si sa descoperim frumosul care ne sta sub ochi in fiecare clipa prezenta asteptand sa-i fie savurata culoarea? E ca si cum am ignora in permanenta miracolul, darul pe care ni-l ofera concret viata, creatia... Deschide ochii, deschide-ti inima si simturile asupra clipei prezente si il vei vedea fara nici un dubiu, pentru ca frumosul este totdeauna acolo asteptand ca tu sa-l descoperi.  

     Alteori, iesim din realitatea prezenta, pentru ca devenim blocati in propriile convingeri rigide, devenim un fel de “masini care judeca” doar pentru ca avem impresia ca avem perfecta dreptate intr-o anumita privinta si atunci devenim extrem de centrati pe propria noastra persoana. Nu mai vedem ce se intampla in jur, nu mai ascultam vocea celuilalt, nu mai zarim zborul pasarilor, orice altceva care nu este conform parerii noastre “corecte” si “adevarate” isi pierde pentru noi insemnatatea. Si asta se numeste tot evadare din realitatea prezenta si trairea in proiectii personale care duc la autolimitare, tinandu-ne ancorati intr-o problema sau pseudoproblema careia, atasandu-i o singura solutie, cea la care tinem cu incapatanare, va continua sa mentina blocajul.  

     

     In concluzie, am devenit oarecum experti in a evada din prezent, in a trai printre umbre ale trecutului, anticipari ale viitorului, imaginatie proprie si convingeri limitatoare care nu ne lasa sa vedem mai mult, sa simtim mai mult sa ne deschidem spre tot ceea ce infinitul din clipa prezenta are de oferit.  

Si vine un moment cand decizi sa faci cunostinta cu viata, te opresti o secunda din alergatura ta printre umbre si proiectii, iti deschizi in liniste portile inimii, iti reduci la minim sonorul gandurilor si respiri clipa prezenta :))... si vezi copacul din fata casei care adaposteste o bancuta pe care, cateodata, se mai aseaza oameni frumosi care au ceva la fel de frumos de transmis sufletului tau si le zambesti, pentru prima oara, si vezi o pasare brazdand cerul in cercuri concentrice si iti amintesti ca si tu ai aripi, undeva la marginea inimii fara margini, si iti intalnesti vecina de palier, observand ca i-au mai aparut cateva fire albe dar in acelasi timp poate ca zambeste cald pentru ca tocmai i s-a nascut un nepotel si iata inca o parte a realitatii prezente care te poate umple de miracolul vietii... si da, probabil vei vedea si lucruri mai putin placute dar macar le vei VEDEA cu adevarat...

Huh, cam atat pentru astazi :)

Noapte frumoasa, blogosfera la fel de frumoasa!