Ei
ne stiau
de cand eram paduri ,
de cand uitam frunza
sa cada pe lespedea
pamantului
trimitand catre cer
ruga zorilor
si ardeam,
si ardeam,
ardeam lacrimi in stol
una dupa alta
roua spunandu-le
roua cantandu-le
roua lasandu-le
sa cada
peste petala
uitand culoarea
inventand nuanta
legand inceputul de infinit
si infinitul de margine
amestecand sunetul cu simtirea
dezlegand simtirea de margine
gustand gustul
intregului...
Ei
ne stiau
de cand eram flacari...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu