joi, 15 decembrie 2011

Despre schimbare, apeluri de urgenta si naturalete... :)

     Aud si citesc foarte des in ultima vreme afirmatii de genul: „este vremea pentru schimbare! treziti-va, nu mai avem timp!” 
     Da, sunt de acord cu faptul ca poate traim o preafrumoasa perioada de tranzitie in care se produc schimbari extrem de importante la nivel planetar, in care ritmul cresterii noastre se accelereaza, in care probabil ca vechea paradigma incepe,  incet incet, sa cada lasand loc unui nou mod de a intelege viata si de a ne construi societatea. Insa cum ramane cu „Trezeste-te! Nu mai avem timp!”. Probabil ca dintr-un anumit punct de vedere este un indemn bun, avand in vedere frumosul obicei al omului de a se complace intr-o realitate nu tocmai fericita pana in momentul in care atinge limita maxima a suportabilitatii. Si atunci este posibil ca acest tip de afirmatii sa zguduie putin starea de somnolenta.
     Insa, parerea mea este ca „trezirea” despre care se vorbeste, oricat de mult am dori noi sa o fortam, isi va urma traseul sau natural. Pentru ca, probabil, nici macar nu este vorba despre o trezire. De ce? Pentru ca a te trezi inseamna a inceta sa mai dormi. Termenul poate fi discutabil deoarece, privind la realitatea inconjuratoare se poate spune fie ca la nivel de mase inca „dormim” dar putem lua in considerare si o alta  intelegere si anume faptul ca acest „somn” reprezinta totodata o serie de experiente si conjuncturi prin care anumite suflete au ales sa treaca pentru a invata, a isi consolida anumite intelegeri si pentru a se maturiza.       Da, uneori invatam si crestem chiar si atunci cand „dormim”. Pentru ca, cum altfel ne-am putea confrunta cu provocari daca am fi tot timpul intr-o stare continua de beatitudine? De ce judecam, uneori,  atat de simplist ceea ce se intampla in jurul nostru? Pentru ca ne dorim o lume mai buna. Dar inainte de a ne dori si de a aclama acea realitate ideala, am inteles cu adevarat realitatea de acum? I-am invatat lectiile? Am crescut destul? Sau ne displace atat de mult ceea ce traim incat ne-am dori sa stergem cu buretele, sa uitam si sa facem un salt brusc, asa, pe ochi frumosi, spre mai bine?
     Tind sa nu cred intr-o transformare brusca de azi pe maine si nici intr-un miracol salvator care ne va invalui peste noapte scutindu-ne de propria responsbilitate de a creste in mod natural. 
     Cred ca la nivel individual, baza schimbarii este acceptarea, ca pentru a ne schimba trebuie mai intai, ca prin procesul de acceptare, sa ne impacam cu noi insine, sa vedem clar cine suntem si ce am invatat din fiecare experienta traita pentru ca mai apoi sa ne putem schimba. Acestea fiind spuse, consider ca traim o oarecare lipsa de acceptare la nivel de mase. Cand chemam schimbarea pentru ca nu ne place ceea ce traim acum, cand visam ca va veni anul fatidic in care vom fi salvati de noi insine, cand ne uitam in jur si strigam „treziti-va! Nu mai e timp”... nu mai e timp pentru ce? Pentru crestere, pentru maturizare, pentru autocunoastere si intelegere? De ce ne-am trezi brusc, acum, dupa milioane de ani de somn, numai pentru ca nu mai este timp! Ce inseamna timpul, defapt, inafara planetei pamant? Si daca timpul nu exista, cum putem spune ca nu mai este timp?.  
     Sunt de acord ca este de preferat sa imbratisam schimbarea. Sunt de acord cu faptul ca este bine sa crestem si sa creem o lume mai buna! Dar in acelasi  timp, invocand din nou notiunea de echilibru, cred ca este bine sa intelegem ritmul fiecaruia de dezvoltare. Sa intelegem ca in aceasta zona a polaritatii si a dualitatii, multe suflete au venit pentru a evolua in acest gen de conditii. Consider ca fiecare, dar fiecare experienta, chiar si cele pe care le consideram negative aduc cu sine invatare. Si cand fortam in cineva schimbarea, defapt ii negam invatarea in propriul ritm numai din dorinta, de ce nu, egoistica, ca noi sa putem pasi mai repede in lumea aceea dorita si ideala.
     Asta inseamna sa stagnam? Sa nu mai incercam sa schimbam nimic? Sa traim resemnati? NICIDECUM. Fiecare, in functie de propriul grad de constiinta, este bine sa isi faca treaba. Dar fara a judeca, fara a forta, fara a pune presiune si crea complexe celor care inca experimenteaza un alt tip de realitate care face parte din vechea paradigma.
     A milita pentru lumina nu inseamna a jigni si a lovi in cei ce inca nu au gasit razele. A lucra pentru lumina inseamna a iti face treaba, a iti spune opinia, a radia frumosul dar cu sufletul curat si plin de intelegere pentru complexitatea creatiei, pentru diversitate, pentru ceea ce in aparenta ni se pare „gresit”. 
     Daca in loc sa lansam ganduri taioase spre aceia dintre noi care inca tin aceasta lume la nivelul actual am adauga, in schimb un zambet si un gand frumos la coroana de lumina care a inceput sa capete contur pe aceasta planeta, cred ca am avea mai mult de castigat si in mod mult mai natural :)
     
     Parerea mea... :)
     Seara frumoasa, oameni frumosi!

2 comentarii:

Larisa spunea...

Intr-o stare mai putin roza...te aprob si sustin in tot ce ai spus.
Noapte buna.

Biancoluna spunea...

Noapte cu ingeri, Larisa... o zi frumoasa, maine, iti urez!