Numaram penele ingerilor
rataciti
ce-si uitasera culoarea in flori
la marginea falezelor
inventand catarge inalte
si panze de foc,
diluand timpul in valuri
cand ii imbratisam
pareau copaci
visand la pasari,
cand le vorbeam
pareau fulgi
cuminti
de omat
ce-mi pavau sufletul cu alei albe
deruland infinitul in calea sorilor
cand isi aduceau aminte
de vis
vorbeau intr-un grai catifelat
de sticla
oglindindu-mi ochii inchisi
in palma dreapta a norilor
-ce vremuri, aici intre stanci,
unde totul tace a uitare!
le spuneau zorii aprinsi
in genele trecatorilor prin viata
-ce usor se desfac secundele
In petale de toamna
la poalele verii!
le mai spuneam,
sporadic,
atunci cand imi inmugureau cuvintele
pe degete
lasandu-ma sa le desenez mirarea
in cale
incetinindu-le pasul
numaram penele ingerilor
pictati pe Cer
si le faceam manunchi
de lumina
numai bun de asezat
intre pliurile inimii...
 |
| http://www.gallerykat.com/images/stargazersangels/Alleluia.jpg |
2 comentarii:
Coplesita de frumos.Asa te simt.
Multumesc Larisa, uneori am momente in care simt frumosul cum straluceste in orice si atunci exista senzatia de coplesire, dar o coplesire... frumoasa :)
Nu e o constanta, dar multumesc tot timpul Cerului pentru ca aceste clipe exista.
Te pup,
zi faina!
Trimiteți un comentariu