miercuri, 18 aprilie 2012

Cand?

     Cand ai incetat sa mai traiesti? Iti amintesti? Sau ti se pare ca starea asta de lupta cu viata, de trecere aproape inconstienta prin clipele zilelor ce curg iti este proprie de cand te stii?
     Cand o sa incetezi sa iti construiesti bumeranguri avand iluzia ca defapt iti constuiesti arme cu care sa te aperi de realitate si sa cuceresti lumea, fragmentul de lume, farama de univers pe care reusesti sa o percepi din coltul stramt in care ai decis, inconstient, sa-ti faci cuib?
     Conteaza?
     Da si nu. Important este sa te scuturi, sa iti constientizezi umerii si sa afli ca acolo ai aripi pe care le tii ascunse pana si de tine insuti, important este sa deschizi ochii mari de copil si sa iti amintesti sa zambesti fara motiv, important este sa iti lasi obrajii sa roseasca pentru ca ai avut pentru prima data curajul de a exprima ceea ce simti si apoi sa te amuzi de faptul ca ai crezut ca, coltul tau stramt este tot ceea ce poti, tot ceea ce esti, tot ceea ce te defineste, cand defapt, in jurul tau, in fiecare clipa, infinitul te invita la dans :)...
Si atunci te intreb... cand ai inceput sa existi? Ai inceput sa existi? Ai descoperit mana intinsa a infinitului? Fragmentul de cer din inima ta? Florile de lumina din suflet? Ai suflat peste ele parfumul recunoasterii? Ai spus „eu sunt”? Ai DECIS sa FII? Ai ALES sa schimbi lentilele prin care privesti viata? Daca da, sa nu crezi ca brusc va deveni totul mai usor... pentru ca drumul acesta care odata iti era firesc si natural, acum ti-a devenit strain, trebuie sa il REGASESTI, sa iti amintesti, sa reinvii in tine... sa reinvii... Sa nu crezi ca daca nu zbori din prima zi, zborul nu este posibil, trebuie doar sa inveti din nou sa iti desfaci aripile, sa simti curentii, sa te lasi purtat, sa te inalti, sa te joci... sa te joci :)... Si odata ce incepi sa iti amintesti zborul, sa nu crezi ca esti deasupra altora, pentru ca nu esti deasupra nimanui... zborul tau este un zbor prin, nu un zbor peste... un zbor ce traverseaza CERUL din INIMA tuturor si atunci incepi sa fii, in tot si in toate, parte din TOT... Doamne cat frumos ne inconjoara si cate motive avem sa pulsam viata! Si ce copii zevzeci suntem uneori cand uitam, cand pretindem, cand ne agatam de o durere-maestru din care refuzam sa invatam. Si Doamne ce frumosi suntem cand ne amintim... de noi! :)

      Seara frumoasa blogosfera draga si flori in par! :)


3 comentarii:

Cristiana spunea...

"...Si ce copii zevzeci suntem uneori cand uitam..."

Câtă dreptate ai.....

Laura spunea...

Chris, asta mi-a dictat melodioara de mai jos... :)... uneori sunt melodii care imi dicteaza un text, care dau nastere unei curgeri, unui parau de ganduri si simtiri...
Seara senina sa ai :)

Cristiana spunea...

Mulţumesc, îngeraş !! Şi ţie la fel!!!