Sunt momente in care, inevitabil ne intrebam cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam? Citim sau auzim explicatii de tot felul. Cu unele rezonam, cu altele nu, depinde de structura si experienta fiecaruia, dar, pana la urma, adanc in sufletul meu, nu am gasit inca un raspuns satisfacator sau coerent la aceasta intrebare si nici nu mai doresc cu atata ardoare sa il gasesc. Asta nu inseamna ca am renuntat la cautare ci doar ca nu ma mai astept ca la acest nivel de fiintare sa inteleg intreg tabloul. Si asta pentru ca, in intelegerea mea, am venit aici in mod deliberat, stiind ca vom „uita” pentru un anumit interval numit timp, toata „povestea” Creatiei. Si apoi se mai intampla un lucru: de cele mai multe ori, ne asteptam sa intelegem totul la nivel logic, mental, uitand ca aceasta cunoastere, fiind atat de vasta, egala cu infinitul, cu necuprinsul, poate fi abordata la mai multe niveluri. Sunt aspecte pe care doar le simtim fara a le putea explica, fapt care nu insemna ca am inteles mai putin. Da, am inteles mai putin la nivel mental, dar in schimb simtim, cumva stim. Nu numai mintea e capabila de cunoastere ci si inima. Iar cunoasterea experimentata de inima este uneori mult mai autentica, atunci cand invatam sa o ascultam in liniste, eliberandu-ne de bruiajul convingerilor si conditionarilor. Si totusi, daca inima ne mai deschide inca o poarta in „cunoastere”, tot nu putem cuprinde totul. Pentru ca, scopul venirii noastre aici nu este acela de a descifra intreg misterul, ci de a avea si de a invata din experientale, fie ele si extrem de limitate, din acest tip de realitate, pentru a ingloba, apoi, aceste invatari si „intelegeri” in Tot, atunci cand ne reintoarcem acolo.
Si atunci, oprim cautarea? Deloc. Poate doar deschidem ochii mai larg, ne deschidem simturile, ne oprim probabil, cateva clipe si, lasand undeva suspendata in stele, aceasta intrebare la care nu ne vom raspunde in totalitate aici, respiram cat mai constient cu putinta aerul diminetii, incercand pentru o clipa sa cuprindem cu toate simturile, fara a dori sa-l descriem la nivel logic si mental, misterul creatiei, inscris in fragilitatea unei petale, in verdele unei frunze, in forma norilor, in frumusetea unei flori, in enigma zborului unei pasari... pentru o clipa intelegem cumva, sau mai degraba simtim, fara sa putem atasa o explicatie acestei senzatii, ca suntem parte din TOT.
Apoi revenim la experientele noastre de viata, revenim in dualitate si separare stiind, insa, undeva acolo, ca acestea nu sunt reale. Atunci parca viata devine putin mai usoara... devii un amnezic care intr-un fel stie si iti reamintesti sa zambesti!
Si atunci, oprim cautarea? Deloc. Poate doar deschidem ochii mai larg, ne deschidem simturile, ne oprim probabil, cateva clipe si, lasand undeva suspendata in stele, aceasta intrebare la care nu ne vom raspunde in totalitate aici, respiram cat mai constient cu putinta aerul diminetii, incercand pentru o clipa sa cuprindem cu toate simturile, fara a dori sa-l descriem la nivel logic si mental, misterul creatiei, inscris in fragilitatea unei petale, in verdele unei frunze, in forma norilor, in frumusetea unei flori, in enigma zborului unei pasari... pentru o clipa intelegem cumva, sau mai degraba simtim, fara sa putem atasa o explicatie acestei senzatii, ca suntem parte din TOT.
Apoi revenim la experientele noastre de viata, revenim in dualitate si separare stiind, insa, undeva acolo, ca acestea nu sunt reale. Atunci parca viata devine putin mai usoara... devii un amnezic care intr-un fel stie si iti reamintesti sa zambesti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu