Trebuie sa recunosc faptul ca, initial, ideea de non-judecata a parut destul de greu de rumegat pentru mine. Asta probabil si pentru ca mama natura a binevoit sa ma inzestreze cu o fire in acelasi timp visatoare pana in panzele albe dar si extrem de analitica, amatoare de abandon, uneori extrem, dar si de ratiune. Si partea aia rationala, nu reusea deloc sa se impace si sa inteleaga exact sensul non-judecatii.
Cum adica sa nu judec? Asta inseamna sa nu mai am opinii si daca nu am opinii inseamna ca ma las calcata in picioare sau ca accept ca un papa-lapte ideile altora fara a le pune in discutie.
Asta pare, probabil, la prima vedere... dar non-judecata, inseamna, defapt, cu totul si cu totul altceva si nu se bate nicidecum cap in cap cu capacitatea noastra de a rationa sau de a ne exprima punctul de vedere. Asta am ajuns sa pricep putin mai tarziu si a devenit un adevar... personal... o alta componenta a viziunii mele despre viata...
Judecata, in intelegerea mea, implica o anumita atitudine de superioritate si pe langa asta, mai implica si o anumita doza de emotii nicidecum pozitive... vezi furie, invidie, suparare s.am.d... a observa e una, observatorul e detasat, cel care judeca e implicat in emotii negative. Observatorul isi poate exprima punctul de vedere cu blandete sau cu fermitate, dar isi pastreaza verticalitatea si stie ca toti, chiar si cei mai putin treziti dintre noi, in esenta, sunt una, ca sub pelicula de rautate exista o scanteie divina, ca in spatele atitudinii, nu tocmai de laudat, pe care am putea sa o judecam, exista defapt o multitudine de conditionari, de temeri de frici care determina comportamentul in cauza.
Tendinta de a judeca, cred ca are doua efecte destructive: in primul rand nu e buna pentru cel care judeca tocmai pentru ca atunci cand judecam ne hranim egoul, il alimentam si un ego amplificat va acoperi mai apoi, tot mai mult, ceea ce noi suntem defapt, estompand vocea sufletului care traduce vibratia universului... deci ne cufundam singuri, tot mai mult in jocul acesta al dualitatii, transcenderea devenind din ce in ce mai dificila. Cand judecam ne facem noua insine un rau pentru ca, tot timpul, judecata e acompaniata, dupa cum spuneam, de emotii negative care dauneaza atat creierasilor care se umplu pana la urma de niste sinapse si niste circuite neuronale lipsite de armonie dar si sanatatii... pentru ca emotiile negative, afecteaza in cele din urma sanatatea individului... si nu in ultimul rand, in termeni mai spirituali vorbind, ne coboara vibratia, in general :).
In al doilea rand, judecata noastra, nu este deloc favorabila nici celuilalt... chiar daca de multe ori am putea crede ca suntem bine intentionati si oferim o lectie. Putem oferi eventual o observatie, o opinie, dar nu o judecata. Observatia si opinia au alt caracter, ele nu implica un atac, nu implica pretentia ca noi suntem superiori celui din fata noastra, nu implica emotii negative. Judecata le include, insa pe cele de mai sus si singurul efect pe care il poate produce este fuga sau respingerea. Cand ne simtim judecati, ne simtitm implicit atacati, nu primim observatia in cauza cu inima deschisa, nu o integram, chiar daca aceasta are in ea un sambure de adevar, sau poate chiar un adevar... nu o integram pentru ca suntem prea ocupati sa ne aparam, sa ne simtim vinovati, sa ne justificam sau sa ne infuriem si, eventual, sa raspundem la randul nostru cu o alta judecata...
Si, in cele din urma, nu trebuie sa uitam ca in definitiv, nimeni nu e mai presus de nimeni... in esenta asta e purul adevar... pot exista doar grade diferite de evolutie, dar candva, si noi am fost in postura celui pe care, probabil acum il judecam... sigur am fost, cu totii le-am experimentat pe toate...
Orice opinie spusa bland sau chiar si ferm dar fara sa fie acompaniata de punctarea degetului spre celalalt, fara sa fie insotita de pretentia de superioritate si de emotii negative are un efect de o infinitate de ori mai mare decat cel al judecatii... :)
Parerea mea :):P
Noapte frumoasa, lume blogareata :)... si la mai multa armonie...
4 comentarii:
Se face cu usurinta confuzie intre judecata - ca si proces analitic
si judecare - a unei situatii, persoane pe baza acestui proces analitic. Nu ca ar fi diferenta notabila intre ele, insa in cel de-al doilea caz, cuvintele, gesturile, tonul, pot avea o incarcatura emotionala, receptata si resimtita la nivel energetic de catre celalat - asa cum ai spus si tu.
De altfel, poti face o simpla afirmatie si ii poti atribui o incarcatura energetica predominant negativa, densa, nu neaparat cu intentie, care va avea efecte dramatice asupra celuilalt.
Sau poti avea o obiectie catre cineva care ar putea fi receptata pozitiv.
Se mai poate argumenta judecarea, prin prisma intentiilor bune sau intentiei de corectare a ceea ce noi consideram in neregula cu ceilalti. Ceea ce intotdeauna va evidentia pregnant propria noastra nevoie de corectare. - Si ceea ce aproape niciodata nu vom recunoaste in asemenea situatii!
Uneori sunt izbucniri emotionale pe un fond inconstient, simti repulsie sau indignare sau aversiune pentru cineva, inainte chiar de a-l cunoaste.
Cel mai indicat este ca, atunci cand reusim sa anticipam o experienta pe care nu o dorim, sa ne indepartam de ea - implicit de persoana, situatia care ar putea-o genera.
Non-judecarea este ceva la care ajungem prin intelegere si in urma atingerii starii de pace interioara.
Nu este ceva la care trebuie sa renuntam - judecarea,
nici ceva ce trebuie sa ne impunem - non judecarea,
doar pentru ca stim care sunt efectele.
Pana nu atingem acea stare, vom fi mereu tentati sa judecam, fie ca recunoastem asta sau nu, fie si numai in gand.
Ar trebui sau ar fi de ajutor ca inainte de orice judecare sa ne amintim indemnul lui Iisus: "Cine este fara de pacat, sa arunce primul piatra!"
@};-
@Denaide, bine te-am gasit...
as vrea sa raspud mai detaliat dar sunt pe picior de plecare. Asa ca pentru moment spun scurt: "Non-judecarea este ceva la care ajungem prin intelegere si in urma atingerii starii de pace interioara"... perfect de acord... non-judecarea nu se poate impune, e o stare de fapt la care ajungi prin invatare constanta, lucru cu sine si intelegere...
e bine insa sa stim si efectele... informatia anticipata nu strica...
Poate raspund maine mai mult... acum va las suflete frumoase... sa aveti o zi, o seara si o noapte minunata...
Azi ti-am zarit zambetul si-am stiut..ca nu judeci..ci patrunzi prin esenta cu pace.. si esti tare senina..
:)... Larisa, iti multumesc, da stii ca toti avem acelasi zambet cald inauntrul nostru... si tu il ai... si tu ai seninatatea undeva in tine si cand o lasi sa iasa, sa se exprime e la fel de calda si la fel de stralucitoare :)...
cat despre seninatatea mea... ce sa zic, incerc...
te imbratisez...
sa ai o zi frumoasa de tot!... cu multe zambete impletite in valsul inimii :)
Trimiteți un comentariu