vineri, 23 decembrie 2011

Alb



Incepe dezapezirea inimilor ninse,
anotimpul rece in care florile tac,
http://thedailycrazy.wordpress.com/
in care doar o pasare
mai canta iertarea
pietrelor de catre pietre
Prin portile intredeschise ale norilor
mai culegem cate o raza de soare
impachetand-o in ganduri fragmentate,
atarnand-o de ramurile copacilor
lasand-o acolo sa ne respire sufletul,
sa ne patrunda prin pleoape
pana la marginea viselor
acordand corzile simturilor
la dansul fulgilor,
fiecare fredonand propria muzica
soptita
sau propriul refren viscolit,
citindu-ne unul altuia umbrele
arcuite peste pamant
inghitind albul proaspat
ce curge cuvantul in palmele
diminetilor


SARBATORI FERICITE tuturor!
Zi senina, va doresc!

joi, 22 decembrie 2011

O pasare




Alunecam prin multime
de mana cu o pasare
ce-mi ramasese agatata-n ganduri,
lasand in urma noastra
reverberatia atonala a unui acatist recitat
in cuvinte sidef
ultimului preot de sticla
ce avea sa-l predea mai departe cerului
promitandu-ne ploaie de lumina
peste mantiile noastre nocturne.
http://abstract.desktopnexus.com/wallpaper/553506/
Imi priveam pasarea in ochi
mirata de arpile-i ce-si modificau
culoarea
odata cu nuanta fiecarei clipe
cand albastre
cand negre
cand opal
cand invizibile
si cautam, in dictionarul explicativ al zburatoarelor,
un sens ascuns
pe care sa-l dau
zborului la joasa inaltime,
zborului colorat si razant ce aproape ca
decapita visele copacilor
de care ne izbeam
atunci cand inchideam pentru o secunda ochii
pentru a ne aminti numele strazilor
incarcate de umbre.
Eu nu dadeam drumul gandurilor,
gandurile nu dadeau drumul pasarii
si nici ei nu parea sa-i pese
ca nu mai vede stelele
de aproape,
spunea ca le zareste destul in visele mele
oglindite in clepsidre prelungi
spunea ca s-a obisnuit asa
sa-si viseze, la randul ei, zborul,
incalcita in palmele-mi umede
ce inca incercau sa inteleaga
zbaterea aripii
inchisa in cercul stramt al unei clipe

marți, 20 decembrie 2011

Gand 11


Ma las cuprinsa
de amintirea unui fluture stins
dizolvat in sertare tacute
zambindu-si zborul diluat
in mantrele timpului,
as aprinde o pasare in podul palmei
si as inflori din nou
in ape si in oameni
in umbre si in ecouri
nascute din dimensiunea calda
a cuvantului tau,
as rescrie cuptoarele verilor
in care ard inimi seduse de
frumusetea florilor,
as impleti
o stea nesfarsita
in panzele corabiilor nimanui
vaslind gandurile agale
peste valurile timpului
visandu-le mute
adormite in petale
capabile doar sa respire culoarea
apusurilor,
as planta arbori de lut
in gradina fiecarui suflet
care nu mai crede in frunza
si as trage cortina peste lume
atata doar
cat sa putem redecora diminetile
in tonuri pastel
de primavara
unind visele tuturor trecatorilor
intr-o singura aripa
albastra

http://media.photobucket.com/image/fantasy%20sunlight/LonaFEagle/Fantasy%20and%20Backgrounds/Sunlight.jpg?o=1

Aducere aminte 3


Numaram penele ingerilor
rataciti
ce-si uitasera culoarea in flori
la marginea falezelor
inventand catarge inalte
si panze de foc,
diluand timpul in valuri

cand ii imbratisam
pareau copaci
visand la pasari,
cand le vorbeam
pareau fulgi
cuminti
de omat
ce-mi pavau sufletul cu alei albe
deruland infinitul in calea sorilor

cand isi aduceau aminte
de vis
vorbeau intr-un grai catifelat
de sticla
oglindindu-mi ochii inchisi
in palma dreapta a norilor

-ce vremuri, aici intre stanci,
unde totul tace a uitare!
le spuneau zorii aprinsi
in genele trecatorilor prin viata
-ce usor se desfac secundele
In petale de toamna
la poalele verii!
le mai spuneam,
sporadic,
atunci cand imi inmugureau cuvintele
pe degete
lasandu-ma sa le desenez mirarea
in cale
incetinindu-le pasul

numaram penele ingerilor
pictati pe Cer
si le faceam manunchi
de lumina
numai bun de asezat
intre pliurile inimii...

http://www.gallerykat.com/images/stargazersangels/Alleluia.jpg

joi, 15 decembrie 2011

Aducere aminte 2


Erau nori ce nasteau ingeri
ascunsi in pasari,
se tavaleau in razele soarelui
cerand pamantului un zambet verde
si mireasma de priviri
ratacite in dansul ceresc al razelor albastre

eram suflete,
uitate in pietre
inchise in glasul marilor,
incercand sa-si croiasca drum
printr-un zambet adus in iarba
de aripa vantului

erau flori
care ne invatau culorile
in ordine alfabetica
rastalmacind sensul simtirilor
aducand visare in pocalul invizibil
ce strangeam cu jind
intre palmele moi
asteptand sa se umple
cu seva copacilor  

eram cuvinte
care se balnsau usor
in ritmul crengilor
si ganduri
ce suierau
cand a vifor
cand a vant primavaratec

eram
si nu eram
o singura pleoapa
peste templele noptii
aducand ruga soptita
ultimului dans al stelelor albe


http://www.rebeccabessette.com/remember-landscape-abstract-art-sm.jpg

Despre schimbare, apeluri de urgenta si naturalete... :)

     Aud si citesc foarte des in ultima vreme afirmatii de genul: „este vremea pentru schimbare! treziti-va, nu mai avem timp!” 
     Da, sunt de acord cu faptul ca poate traim o preafrumoasa perioada de tranzitie in care se produc schimbari extrem de importante la nivel planetar, in care ritmul cresterii noastre se accelereaza, in care probabil ca vechea paradigma incepe,  incet incet, sa cada lasand loc unui nou mod de a intelege viata si de a ne construi societatea. Insa cum ramane cu „Trezeste-te! Nu mai avem timp!”. Probabil ca dintr-un anumit punct de vedere este un indemn bun, avand in vedere frumosul obicei al omului de a se complace intr-o realitate nu tocmai fericita pana in momentul in care atinge limita maxima a suportabilitatii. Si atunci este posibil ca acest tip de afirmatii sa zguduie putin starea de somnolenta.
     Insa, parerea mea este ca „trezirea” despre care se vorbeste, oricat de mult am dori noi sa o fortam, isi va urma traseul sau natural. Pentru ca, probabil, nici macar nu este vorba despre o trezire. De ce? Pentru ca a te trezi inseamna a inceta sa mai dormi. Termenul poate fi discutabil deoarece, privind la realitatea inconjuratoare se poate spune fie ca la nivel de mase inca „dormim” dar putem lua in considerare si o alta  intelegere si anume faptul ca acest „somn” reprezinta totodata o serie de experiente si conjuncturi prin care anumite suflete au ales sa treaca pentru a invata, a isi consolida anumite intelegeri si pentru a se maturiza.       Da, uneori invatam si crestem chiar si atunci cand „dormim”. Pentru ca, cum altfel ne-am putea confrunta cu provocari daca am fi tot timpul intr-o stare continua de beatitudine? De ce judecam, uneori,  atat de simplist ceea ce se intampla in jurul nostru? Pentru ca ne dorim o lume mai buna. Dar inainte de a ne dori si de a aclama acea realitate ideala, am inteles cu adevarat realitatea de acum? I-am invatat lectiile? Am crescut destul? Sau ne displace atat de mult ceea ce traim incat ne-am dori sa stergem cu buretele, sa uitam si sa facem un salt brusc, asa, pe ochi frumosi, spre mai bine?
     Tind sa nu cred intr-o transformare brusca de azi pe maine si nici intr-un miracol salvator care ne va invalui peste noapte scutindu-ne de propria responsbilitate de a creste in mod natural. 
     Cred ca la nivel individual, baza schimbarii este acceptarea, ca pentru a ne schimba trebuie mai intai, ca prin procesul de acceptare, sa ne impacam cu noi insine, sa vedem clar cine suntem si ce am invatat din fiecare experienta traita pentru ca mai apoi sa ne putem schimba. Acestea fiind spuse, consider ca traim o oarecare lipsa de acceptare la nivel de mase. Cand chemam schimbarea pentru ca nu ne place ceea ce traim acum, cand visam ca va veni anul fatidic in care vom fi salvati de noi insine, cand ne uitam in jur si strigam „treziti-va! Nu mai e timp”... nu mai e timp pentru ce? Pentru crestere, pentru maturizare, pentru autocunoastere si intelegere? De ce ne-am trezi brusc, acum, dupa milioane de ani de somn, numai pentru ca nu mai este timp! Ce inseamna timpul, defapt, inafara planetei pamant? Si daca timpul nu exista, cum putem spune ca nu mai este timp?.  
     Sunt de acord ca este de preferat sa imbratisam schimbarea. Sunt de acord cu faptul ca este bine sa crestem si sa creem o lume mai buna! Dar in acelasi  timp, invocand din nou notiunea de echilibru, cred ca este bine sa intelegem ritmul fiecaruia de dezvoltare. Sa intelegem ca in aceasta zona a polaritatii si a dualitatii, multe suflete au venit pentru a evolua in acest gen de conditii. Consider ca fiecare, dar fiecare experienta, chiar si cele pe care le consideram negative aduc cu sine invatare. Si cand fortam in cineva schimbarea, defapt ii negam invatarea in propriul ritm numai din dorinta, de ce nu, egoistica, ca noi sa putem pasi mai repede in lumea aceea dorita si ideala.
     Asta inseamna sa stagnam? Sa nu mai incercam sa schimbam nimic? Sa traim resemnati? NICIDECUM. Fiecare, in functie de propriul grad de constiinta, este bine sa isi faca treaba. Dar fara a judeca, fara a forta, fara a pune presiune si crea complexe celor care inca experimenteaza un alt tip de realitate care face parte din vechea paradigma.
     A milita pentru lumina nu inseamna a jigni si a lovi in cei ce inca nu au gasit razele. A lucra pentru lumina inseamna a iti face treaba, a iti spune opinia, a radia frumosul dar cu sufletul curat si plin de intelegere pentru complexitatea creatiei, pentru diversitate, pentru ceea ce in aparenta ni se pare „gresit”. 
     Daca in loc sa lansam ganduri taioase spre aceia dintre noi care inca tin aceasta lume la nivelul actual am adauga, in schimb un zambet si un gand frumos la coroana de lumina care a inceput sa capete contur pe aceasta planeta, cred ca am avea mai mult de castigat si in mod mult mai natural :)
     
     Parerea mea... :)
     Seara frumoasa, oameni frumosi!

miercuri, 14 decembrie 2011

Ganduri despre „Calea” catre noi...

     Cuvantul “creator” asociat cu propria noastra persoana poate starni, la inceput, mirare si poate chiar o oarecare confuzie. Acest concept este real dar la fel de adevarat este faptul ca avem nevoie sa privim la el cu echilibru. In momentul in care incepem sa rezonam cu ideea ca avem capacitatea si dreptul innascut de a „crea” suntem cuprinsi de o oarecare exaltare. Si in fond, de ce nu? Entuziasmul initial este perfect normal pentru ca este reactia fireasca a celui ce isi vede din nou lumina si isi readuce in zona constienta amintirea propriului potential. Entuziasmul este un catalizator, un fel de combustibil care ne ajuta sa ne urnim din zona de umbra si sa gustam din savoarea posibilitatii de a fi ceea ce, undeva  in adancul nostru, stim ca putem fi. Insa, aceasta prima perioada de entuziasm, intra mai apoi intr-o oarecare zona de maturizare. Noile concepte incep sa se aseze, ne obisnuim cu noul nostru „eu” redescoperit si incepem sa construim echilibrul.
     Ce inseamna sa privim in mod echilibrat la notiunea de „creator”? 
     Putem incepe prin a ne intreba ce anume presupune ipostaza creatorului. Si abia atunci descoperim ca, desi este adevarat ca avem potentialul de a crea, accesarea corecta a acestui potential presupune lucrul cu noi insine la mai multe capitole din propria viata. 
Inainte de toate, nu putem crea in adevaratul sens al cuvantului intr-o stare de „somn”. Este bine sa incepem sa ne constientizam propria viata, propria persoana, propriile valori, modul in care in momentul prezent aplicam sau nu aceste valori. Daca ele mai stau in picioare, daca tin de propriul nostru sine sau sunt valori impuse, transformate in credinte limitatoare sau care nu ne mai servesc. Constientizarea aduce cu sine, in mod automat, o anumita reevaluare a propriei persoane. In acest punct e bine sa privim la noi si la viata pe care am trait-o pana acum cu sinceritate maxima dar fara a ne judeca. Sa privim cursul evenimentelor pur si simplu din perspectiva unui observator cu scopul de a intelege. In momentul in care incepem sa ne judecam ne pierdem sinceritatea, putem pica in capcana de a ne minti di nou pe noi insine in scop autojustificator si atunci rezultatul va fi o intelegere falsa sau partiala.
     Intelegerea si constientizarea detasata a ceea ce am fost si suntem in prezent aduce cu sine capacitatea de a putea stabili in mod matur si echilibrat care sunt aspectele pe care dorim sa le schimbam, care sunt acele credinte care nu ne mai servesc si pe care dorim sa le inlocuim care sunt acele parti ascunse din  noi pe care ar fi bine sa le scoatem la lumina, sa le slefuim si valorificam. Aceasta este etapa „curateniei” interioare care, sincer, este fara sfarsit deoarece, odata inceputa, se transforma intr-un proces continuu dat fiind ca viata este intr-o permanenta curgere si schimbare si noi ne aflam in continua evolutie. Insa devine un proces natural pe care, in timp, vom continua sa il punem in aplicare aproape fara sa ne mai dam seama, integrandu-l.
     Odata ajunsi la un anumit punct cu aceasta „curatenie” interioara care presupune atat elemente de acceptare cat si elemente de schimbare, ne creem practic baza pentru a incepe sa devenim mici creatori. Acceptarea si schimbarea sunt procese care, aplicate in mod matur si echilibrat, duc implicit la recapatarea unei anumite libertati. Iar intr-o stare de libertate corect inteleasa si echilibrata, putem incepe sa ne exercitam potentialul creator. 
     Sa nu ne imaginam, insa, ca acest traseu este simplu pentru ca nu este. Intrarea pe acest drum presupune schimbari care ne smulg din zona de confort, provocari, lectii. Acestea toate sunt elemente care contribuie la definitivarea procesului de invatare si maturizare. Exista, uneori, riscul de a ceda, exista posibilitatea ratacirii si fiecare paseste pe aceasta Cale asa cum crede de cuviinta, in functie de propria credinta si putere interioara acumulata. Mai devreme sau mai tarziu, insa, toti ajungem in acelasi punct: in lumina. 




Seara frumoasa, blogosfera! Sa auzim de bine :)

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Gand 10




Sunt carari, uneori,
in prelungirea sufletului curgand
spaland marginea stelelor
intersectand suflul palid al lunii
ce-si asterne lumina alba
la marginea viselor
sunt carari care tes carari
adiacente gandului
alei de ploaie siroind mantre infinite
nespusul unei frunze cazand
nestiutul florilor nascand petale
si tu
privindu-le din prezenta plina a zorilor
printre alei de clipe
masurand pasul nepasit al copacilor,
sunt carari acolo unde totul sta
asteptand zbor
si sunt carari acolo unde totul vibreaza
invitand inima sa isi plimbe culoarea
in nevazut
si daca le-as uni
pe toate
intr-un singur drum extins
si daca i-as da nume de flacara
poate ca te-as zari din intamplare
inmugurind scantei
in arborii timpului,
parafrazand in nuantele sorilor
o fasie de infinit

sunt carari
suspendate in privirile ingerilor
nascute din zambetu-ti
lasat sa tresalte
in aripa ierbii